Constipația la copil - Sfaturi practice

Când vorbim despre constipație ne referim la scaune tari, imposibilitatea de eliminare sau dificultatea mare a acesteia, însoțită de dureri.

Ne propunem însă să ne referim la ea atât din punct de vedere medical, cât și din cel psihologic pentru că este legată de curățenie, de oliță sau mersul la wc, de capacitatea copilului de a se menține curat, de a spune că-i vine să facă etc. În toate acestea, este importantă relația părinte-copil și îndeosebi relația mamă-copil, existând și factori psihici care favorizează constipația la copil.

O problemă permanentă sau trecătoare?

Așadar părinții sesizează fie tendința de constipație la copil care are scaune rare sau tari, dificultatea lui de a defeca, uneori evitarea acestui moment, dureri abdominale și / sau în regiunea anală. Alteori este vorba despre un eveniment singular, atunci când copilul se constipă din cauză că nu poate merge la toaletă în concediu sau la grădiniță etc. Sunt cazuri de copii care încep să refuze mersul la toaletă sau oliță, care plâng când simt că le vine să facă, anticipand durerea provocată prin eliminarea materiilor fecale întărite.

Unii părinți nu se impacientează și ajută copilul fie să bea mai multe lichide, să mănânce fructe și legume, folosesc supozitoare laxative sau ceaiuri speciale pentru copii. Altii însă suportă mai greu această stare de disconfort a copilului și încep să se îngrijoreze, să facă diferite presiuni asupra copilului pentru a defeca, manevre cum sunt clisma, masajul anusului, administrarea de medicamente.

Starea de anxietate pune stăpânire pe părinți

Dacă există mai multe asemenea perioade în care copilul se constipă, părinții încep să devină anxioși și extrem de preocupați de eliminare. Aproape toată relația cu copilul se reduce la acest aspect, incluzând ce mănâncă, ce bea, când dă semne ca ar vrea să facă, când îl doare burtica, de ce nu se produce eliminarea, de ce copilul evită etc. Această anxietate se transmite și copilului care înțelege din atitudinea și reacțiile părinților că "ceva nu este în regulă". Astfel dintr-o problemă posibil de gestionat și remediabilă ajunge o mare problemă. Joaca celui mic este adesea întreruptă, statul pe oliță devine un chin, anumite alimente încep să fie interzise, altele să fie încurajate în exces astfel încât copilul nu le mai suportă.

O vizită la medic împiedică agravarea problemei

Este de preferat ca părinții să meargă cu copilul la medic pentru că acesta să recomande un tratament, o alimentație specifică sau alte remedii și problema să nu se agraveze. Uneori este nevoie de investigații mai complexe pentru a descoperi cauza constipației, alteori tratamentul este mai dificil sau necesită modificarea alimentației. Toate aceastea depind de vârsta copilului și de severitatea problemei.

Dacă ne referim la aspectul psihologic legat de educația sfincteriană, aici problematica este foarte diversă. În primul rând este nevoie să amintim că cel mic poate face la oliță atunci când s-a produs o maturizare neurologică a terminațiilor nervoase. Acest lucru se întâmplă după 1,5 ani, astfel încât tentativele de a "învăța" copilul foarte mic să facă la oliță nu au un efect pozitiv. Uneori mămicile "știu" ora la care bebelușul face și îl pun dinainte pe oliță. Chiar dacă acest lucru are efect, asta nu înseamnă că el are senzația de "a-i veni" și nici că "este curat".

Fără presiuni!

Un alt aspect foarte important și care duce de multe ori la probleme mari este insistența mare cu care copilul este îndemnat să meargă sau să stea la oliță. Mai ales în privința scaunului, mulți părinți fac presiuni uriașe ajungând să îi spună copilului "să nu te ridici de acolo până nu faci", să-l certe sau chiar să-l pedepsească dacă face pe el. Acest lucru duce inevitabil la un cerc vicios astfel încât copilul se poate inhiba când este pe oliță și poate face imediat ce a fost ridicat sau îmbrăcat, ceea ce enervează părinții care consideră că "face special". Toate acestea pot duce la apariția constipației prin evitarea defecației,  reținerea scaunului. De multe ori, aceasta ia forma unei lupte între părinte și copil fiecare încercând să-și dovedească "puterea" asupra celuilalt.

de Anca Pietraru, psiholog

Articol preluat de pe www.gradinite.com