Ce facem cu copiii în timpul liber? Timp liber...și nu numai!

Ce facem cu copiii în timpul liber?

Timpul liber poate fi în egală măsură atât prieten cât și dușman atât pentru copii cât și pentru părinți, de aceea este foarte important să-i acorzi atenția cuvenită în așa fel încât să valorifici la maximum avantajele și să încerci să diminuezi pe cât posibil consecințele neplăcute.

Avantaje: timpul liber înseamnă foarte multă mișcare, aer, natură, jocuri și jucării, distracție, dobândire de abilități, descoperiere, experimentare, mulți prieteni și multe altele.

Dezavantaje: timpul liber poate însemna și pericole, accidente de tot felul și situații imprevizibile, căzături grave cu consecințe dureroase, mușcături de animale, de insecte, lovituri sau vorbe urâte din partea altor copii, rătăciri în natură, oameni răi de care copiii trebuie să învețe să se ferească.

Cu tact și diplomație părinții trebuie să le prezinte copiilor și pericolele posibile ale anumitor acțiuni sau ieșiri, pe care copilul le solicită întotdeauna fără să știe potențialele consecințe neplăcute ce pot interveni în mod spontan. Este important însă, ca explicațiile părinților să fie realiste, fără să-i sperie pe copii, să-i învețe să fie atenți, responsabili, să-i încurajeaze de fiecare dată și să nu le transmită temerile sau îngrijorările lor, chiar dacă acestea există ( “să nu te urci în copac că vei cădea”,” samd). Părinți, atenție la formulări! Evitați propozitiile care încep cu “nu” și faceți afirmații pozitive și la obiect ( “daca tot te urci în copac, să fii atent unde pui piciorul”, “să ai grijă să te dai mai ușor pe tobogan” samd).

Timpul liber presupune atenție, responsabilitate, precauție din partea părinților însă, în nici un caz îngrădiri, interdicții, cicăleli. În acest ultim caz, nevoia copilului de explorare, descoperire poate fi asociată cu diverse temeri: de lovituri, căderi, de a nu deranja, de a nu strica etc, iar aceste frici se vor perpetua ca și obiceiuri, ce-i vor îngrădi copilului, adolescentului și adultului de mai târziu libertatea de a (se) descoperi pe el însuși și lumea înconjurătoare.

În joc, alături de copil, părintele poate retrăi bucuria de-a fi din nou copilul de odinioară și devine partener egal cu copilul său. Avându-i alături de el pe părinți în anumite momente de joc, copilul se alimentează cu cele mai importante resurse pentru a crește echilibrat și sănătos. Probabil vă întrebați care sunt aceste resurse. Deși suntem cu toții tentați să folosim cuvinte precum dragostea, iubirea, pentru copil acestea sunt doar niște etichete a căror semnificație o va înțelege doar în timp. Ceea ce el poate înțelege la orice vârstă, și ceea ce solicită în spatele oricăror cuvinte, este atenția și implicarea părintelui în lumea copilăriei lui.

În timpul săptămânii, știm cu toții că există situații în care  mulți părinți lucrează până la ore târzii iar atunci când ajung acasă abia așteaptă să se bucure de câteva momente de respiro în timp ce copilul se joacă liniștit sau zgomotos în camera alăturată sau se pregătește pentru somn. E minunat să existe și un timp pentru refacere, noi cu noi înșine dar în aceeași măsură, este foarte important să găsiți un timp, oricât de puțin ar fi, pe care să-l petreceți doar pentru copilul dumneavoastră fără să mai fiți implicați în nici o altă activitate.

Orele acordate în grabă sau în paralel cu alte activități sunt mai puțin importante. Doar calitatea timpului petrecut cu și pentru copil este liantul emoțional pe care părintele și copilul îl pot construi împreună și care-și va pune amprenta în formarea personalității sale.
În timpul weekendului sau În serile când programul părinților este mai lejer se pot face nenumarate activități comune, care să-i bucure și să-i destindă deopotrivă, atât pe copii cât și pe părinți.

Vă invit în cele ce urmează să parcurgem împreună câteva astfel de activități de petrecere a timpului liber, aflate la îndemâna tuturor.
În natură nu te poți plictisi. Cu ocazia unei ieșiri în parc, copiii și părinții pot aduna fel de fel de materiale precum conuri de brad, pietricele, frunze, semințe și din ele, acasă, să realizeze lucrări interesante la masa din sufragerie ori pe covor. Este nevoie doar de câteva coli de carton, lipici, fire de ață, sârmă ... și creativitatea e în floare !
În astfel de activități comune  intervin divergențe de opinii, contradicții constructive, își fac loc idei originale, care la rândul lor nasc alte idei iar acest lucru este binevenit pentru a-i oferi copilului dumneavoastră posibilitatea să se afirme și să se exprime, să observe că într-o relație, interlocutorii  nu au idei, opinii, trăiri identice.

La locurile de joacă, unde sunt tobogane, leagăne, groapa cu nisip, băncuțe, mese și unde sunt și alți copii cu părinții lor e multă distracție, veselie iar copiii își fac mulți prieteni cu care se pot lua la întrecere sărind la groapa cu nisip, urcându-se în tobogane și dându-și drumul până jos cu mai mult sau mai puțin curaj, învârtindu-se în carusel sau stând pur și simplu pe băncuțe la măsuțe și realizând un desen ori un puzzle.
Când la toate aceste acțiuni unul sau ambii părinți sunt prezenți,  și-l sprijină  pe copil cu dragoste, cu blândețe, cu voie bună, legăturile emoționale se îmbogățesc și se consolidează;  curajul copilului se dezvoltă, organismul se călește și devine mai puternic, mai pregătit să reziste la eforturi și încercările din anii de mai târziu.
În același timp, părinții au ocazia să socializeze și cu părinții altor copii și atunci atmosfera poate deveni foarte plăcută și relaxantâă pentru toți: părinți și copii.
Acasă – părinții și copiii pot juca diverse roluri din activitatea de afară, își pot dezvolta simțul artistic și estetic, pot deveni actori folosind ca și accesorii o perdea, o față de masă, un obiect de îmbrăcăminte de-al mamei sau de-al tatei și astfel, buna dispoziție va fi în avantajul tuturor !

Copiii vor reda prin desen, pictură tot ce i-a impresionat cel mai mult afară, iar părinții vor fi acolo, lângă ei, pregătiți să le ofere anumite repere, să le reamintească unele amănunte.

Impreună, pot modela din cocă, plastelină sau lut diverse obiecte, le pot colora folosind pensule și acuarele sau carioca, pot face mărgele, ciupercuțe, buburuze, iarbă, flori, fluturi, adică tot ceea ce le trece prin minte. Se pot juca cu scoici, melci sau alte materiale strânse din natură obținând prin aranjamente sugerate de imaginație, tot felul de imagini : flori, insecte, animale etc. O altă activitate care antrenează foarte mult creativitatea copilului este realizarea de albume tematice sau colaje folosind imagini decupate din diverse ziare, reviste. Părinții vor avea grijă să le pună la dispoziție toate cele necesare lucrului, asistându-i activ în demersul lor creativ.

După terminarea lucrărilor este important ca părinții să-și antreneze copiii în curățirea spațiului de lucru, punând totul în ordine iar în felul acesta, copiii vor avea satisfacția lucrului împlinit, aprecierea părinților și mândria că au devenit capabili, puternici și pricepuți.

de Ana-Ramona Tunaru, psiholog

Articol preluat de pe www.gradinite.com

Acordă o notă

Media Rating: 6.2/10 (total: 48)

Taguri