Atitudinea tatălui în familie

Mariajul sau „fuziunea”, vorba lui André Moreau, se naște din nevoia de a iubi și a fi iubit. Celibatarii scormonesc neîncetat după afecțiune, căutând persoana care să răspundă aspirațiilor lor. În momentul în care au întâlnit-o, urmează o perioadă, pe care specialiștii în terapia familiei o denumesc „psihoză pozitivă”. În această treaptă a iubirii apare încrederea în celălalt. Bărbatul proaspăt căsătorit se concentrează asupră trăsăturilor pozitive ale partenerei, văzând-o ca pe o eroină cu calități excepționale.  

Cuplurile pe care le vedem pe stradă ținându-se de mână, sau le auzim vorbind de planurile lor legate de viața în doi, ori le vedem în parc plimbându-și copiii, fac aceste lucruri din nevoia de a fi tot timpul „singuri împreună”. Această psihoză pozitivă dispare însă după un timp. Cuplul, care până acum s-a izolat de societate, își dă seama că nu tot ce lucește este aur. Apare nevoia de progres. Ambii parteneri vor să se realizeze pe plan personal și profesional, conștientizând că au nevoie de autonomie. Ca să obțină libertatea mult dorită, necesară totodată pentru a păstra echilibrul sufletesc, bărbații căsătoriți adoptă diferite atitudini în familie.

Tipuri de atitudini în cadrul familiei

1. Atitudinea „buldozer”

Tatăl și soțul „buldozer” este sever, are o atitudine autoritară în cadrul familiei. Ține cont doar de dorințele și nevoile lui personale, având o atitudine dominatoare cu cei din jur. El este șeful în casă, cel care gestionează economiile familiei, fără să se consulte cu soția lui și fără să ia în calcul dorințele și aspirațiile copiilor.

„Buldozerul” (termen introdus în psihologie de André Moreau) decide unde și când să-și petreacă familia vacanța, la ce program să se uite copiii și nevasta. Vrea să controleze tot ce se mișcă în jurul lui. Are convingeri rigide în familie. Nu-i tolerează pe cei care nu-i împărtășesc viziunea și  filozofia lui de viață. În ceea ce privește soluționarea problemelor ce apar în viața de zi cu zi, tații care au atitudinea de „buldozer” nu acceptă ajutor, considerând că singura strategie eficientă în a  rezolva situația, e  metoda aleasă de ei.  

Tatăl „buldozer” este agresiv. În cele mai multe cazuri agresivitatea se manifestă verbal, sub forma unor jigniri sau înjurături adresate soției și copiilor, dar nu este exclus nici agresivitatea fizică, orientată spre familie.

Familia „dominatorului” după un timp se destramă, deoarece membrii familiei nu se pot afirma în aceste condiții apăsătoare. Ei vor căuta alte căi pentru a-și satisface nevoia de recunoaștere, care rezultă în sentimente de putere, prestigiu și acceptare, necesități descrise de binecunoscutul psiholog Abraham Maslow, pe care „buldozerul” și-le satisface dominând pe cei din jurul lui. Nesatisfacerea nevoilor de stimă rezultă în descurajare, și pe termen lung în complexe de inferioritate. 

2 "Atitudinea „papă-lapte"

Tatăl „papă-lapte” vede doar aspectele negative în orice situație se află și minimalizează lucrurile pozitive. Nu se bucură de evenimente, locuri sau situații care în mod obișnuit sunt considerate agreabile. Tinde să evite riscurile, expresia lui preferată fiind „paza bună trece primejdia rea”. Nu ia ușor decizii în ceea ce privește familia și celelalte aspecte ale vieții. Îi e greu să spună „nu”.  El este cel care execută ordinele celorlalți. La locul de muncă este angajatul ascultător, care procedează conform cerințelor, dar nu  are inițiativă. Se depreciază des, având sentimente de vinovăție și inaptitudine.  

Această atitudine de „faci ce vrei, eu nu mă opun” conduce la pierderea autorității față de membrii familiei. Copiii lui cresc într-un mediu fără reguli, în care toate deciziile le iau singuri, fără să asculte de părinți, ajungând astfel cu mult mai mare probabilitate în anturaje nefavorabile, de unde e doar un pas până la consumul unor substanțe nocive.

3. Atitudinea "autentică"

Tatăl „autentic” ține cont atât de nevoile lui cât și de necesitățile emoționale ale familiei. Discută cu copiii și soția toate deciziile care urmează să fie luate și încearcă să distribuie responsabilitățile în mod egal. Astfel, tatăl „autentic” nu planifică singur excursia familiei, ci în funcție de buget și de dorințele fiecăruia încheie un compromis. Nu domină pe cei din jur, nu le impune reguli stricte, păstrând totuși puterea de a lua decizii. Atitudinea lui e democratică. Are spiritul critic bine dezvoltat, dar argumentează obiectiv, nu îi blamează și nu îi învinovățește pe ceilalți.   

Cu un astfel de model de tată copiii o să-și însușească cum să comunice asertiv, adică frumos, fără să-i jignească și să-i înjure pe ceilalți. De asemenea copiii care cresc într-un mediu, unde atitudinea „autentică” domină își vor satisface necesitățile de recunoaștere și stimă fără să-și controleze semenii.

4. Atitudinea "calculator"

Pentru tatăl cu atitudinea „calculator” nu există culoarea gri. El vede totul ori în alb ori  în negru. Îi judecă pe cei care-i cunoaște fără să știe prea multe detalii. Crede în stereotipii. Îi este important ocrotirea naturii, reducerea poluării, excursiile în aer liber, fiind un ecologist convins. Analizează minuțios ingredientele alimentelor și refuză toate cele conțin chimicale. Tinde spre vegetarianism.  

Nu este ușor să ai un tată, care te acceptă punându-ți condiții, doar dacă: ții ori cu Steaua, ori cu Dinamo, numai dacă mănânci extrem de sănătos sau dacă participi în acțiuni de colectarea gunoiului. Până la urmă te vei îndepărta de el din cauza regulilor lui stricte, și prin urmare se va elimina și el.

Nu e ușor să menținem echilibrul în familie: să iubim, să ne simțim iubiți, utili și să avem autonomie, fără să-i dominăm pe ceilalți și fără să ne lăsăm dominați. Dar dacă reușim să câștigăm siguranța și încrederea în forțele noastre vom fi capabili să construim relații apropiate cu semenii noștri. Încercarea moarte n-are!

Bibliografie:

     Moreau A., Autocunoaștere și autoterapie asistată, Ed. Trei, 2007

 de Molnár Imola, Institutor I

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 9, „Codrișor”