Atitudinea tatălui în familie

Mariajul sau „fuziunea”, vorba lui André Moreau, se naşte din nevoia de a iubi şi a fi iubit. Celibatarii scormonesc neîncetat după afecţiune, căutând persoana care să răspundă aspiraţiilor lor. În momentul în care au întâlnit-o, urmează o perioadă, pe care specialiştii în terapia familiei o denumesc „psihoză pozitivă”. În această treaptă a iubirii apare încrederea în celălalt. Bărbatul proaspăt căsătorit se concentrează asupră trăsăturilor pozitive ale partenerei, văzând-o ca pe o eroină cu calităţi excepţionale.  

Cuplurile pe care le vedem pe stradă ţinându-se de mână, sau le auzim vorbind de planurile lor legate de viaţa în doi, ori le vedem în parc plimbându-şi copiii, fac aceste lucruri din nevoia de a fi tot timpul „singuri împreună”. Această psihoză pozitivă dispare însă după un timp. Cuplul, care până acum s-a izolat de societate, îşi dă seama că nu tot ce luceşte este aur. Apare nevoia de progres. Ambii parteneri vor să se realizeze pe plan personal şi profesional, conştientizând că au nevoie de autonomie. Ca să obţină libertatea mult dorită, necesară totodată pentru a păstra echilibrul sufletesc, bărbaţii căsătoriţi adoptă diferite atitudini în familie.

Tipuri de atitudini în cadrul familiei

1. Atitudinea „buldozer”

Tatăl şi soţul „buldozer” este sever, are o atitudine autoritară în cadrul familiei. Ţine cont doar de dorinţele şi nevoile lui personale, având o atitudine dominatoare cu cei din jur. El este şeful în casă, cel care gestionează economiile familiei, fără să se consulte cu soţia lui şi fără să ia în calcul dorinţele şi aspiraţiile copiilor.

„Buldozerul” (termen introdus în psihologie de André Moreau) decide unde şi când să-şi petreacă familia vacanţa, la ce program să se uite copiii şi nevasta. Vrea să controleze tot ce se mişcă în jurul lui. Are convingeri rigide în familie. Nu-i tolerează pe cei care nu-i împărtăşesc viziunea şi  filozofia lui de viaţă. În ceea ce priveşte soluţionarea problemelor ce apar în viaţa de zi cu zi, taţii care au atitudinea de „buldozer” nu acceptă ajutor, considerând că singura strategie eficientă în a  rezolva situaţia, e  metoda aleasă de ei.  

Tatăl „buldozer” este agresiv. În cele mai multe cazuri agresivitatea se manifestă verbal, sub forma unor jigniri sau înjurături adresate soţiei şi copiilor, dar nu este exclus nici agresivitatea fizică, orientată spre familie.

Familia „dominatorului” după un timp se destramă, deoarece membrii familiei nu se pot afirma în aceste condiţii apăsătoare. Ei vor căuta alte căi pentru a-şi satisface nevoia de recunoaştere, care rezultă în sentimente de putere, prestigiu şi acceptare, necesităţi descrise de binecunoscutul psiholog Abraham Maslow, pe care „buldozerul” şi-le satisface dominând pe cei din jurul lui. Nesatisfacerea nevoilor de stimă rezultă în descurajare, şi pe termen lung în complexe de inferioritate. 

2 "Atitudinea „papă-lapte"

Tatăl „papă-lapte” vede doar aspectele negative în orice situaţie se află şi minimalizează lucrurile pozitive. Nu se bucură de evenimente, locuri sau situaţii care în mod obişnuit sunt considerate agreabile. Tinde să evite riscurile, expresia lui preferată fiind „paza bună trece primejdia rea”. Nu ia uşor decizii în ceea ce priveşte familia şi celelalte aspecte ale vieţii. Îi e greu să spună „nu”.  El este cel care execută ordinele celorlalţi. La locul de muncă este angajatul ascultător, care procedează conform cerinţelor, dar nu  are iniţiativă. Se depreciază des, având sentimente de vinovăţie şi inaptitudine.  

Această atitudine de „faci ce vrei, eu nu mă opun” conduce la pierderea autorităţii faţă de membrii familiei. Copiii lui cresc într-un mediu fără reguli, în care toate deciziile le iau singuri, fără să asculte de părinţi, ajungând astfel cu mult mai mare probabilitate în anturaje nefavorabile, de unde e doar un pas până la consumul unor substanţe nocive.

3. Atitudinea "autentică"

Tatăl „autentic” ţine cont atât de nevoile lui cât şi de necesităţile emoţionale ale familiei. Discută cu copiii şi soţia toate deciziile care urmează să fie luate şi încearcă să distribuie responsabilităţile în mod egal. Astfel, tatăl „autentic” nu planifică singur excursia familiei, ci în funcţie de buget şi de dorinţele fiecăruia încheie un compromis. Nu domină pe cei din jur, nu le impune reguli stricte, păstrând totuşi puterea de a lua decizii. Atitudinea lui e democratică. Are spiritul critic bine dezvoltat, dar argumentează obiectiv, nu îi blamează şi nu îi învinovăţeşte pe ceilalţi.   

Cu un astfel de model de tată copiii o să-şi însuşească cum să comunice asertiv, adică frumos, fără să-i jignească şi să-i înjure pe ceilalţi. De asemenea copiii care cresc într-un mediu, unde atitudinea „autentică” domină îşi vor satisface necesităţile de recunoaştere şi stimă fără să-şi controleze semenii.

4. Atitudinea "calculator"

Pentru tatăl cu atitudinea „calculator” nu există culoarea gri. El vede totul ori în alb ori  în negru. Îi judecă pe cei care-i cunoaşte fără să ştie prea multe detalii. Crede în stereotipii. Îi este important ocrotirea naturii, reducerea poluării, excursiile în aer liber, fiind un ecologist convins. Analizează minuţios ingredientele alimentelor şi refuză toate cele conţin chimicale. Tinde spre vegetarianism.  

Nu este uşor să ai un tată, care te acceptă punându-ţi condiţii, doar dacă: ţii ori cu Steaua, ori cu Dinamo, numai dacă mănânci extrem de sănătos sau dacă participi în acţiuni de colectarea gunoiului. Până la urmă te vei îndepărta de el din cauza regulilor lui stricte, şi prin urmare se va elimina şi el.

Nu e uşor să menţinem echilibrul în familie: să iubim, să ne simţim iubiţi, utili şi să avem autonomie, fără să-i dominăm pe ceilalţi şi fără să ne lăsăm dominaţi. Dar dacă reuşim să câştigăm siguranţa şi încrederea în forţele noastre vom fi capabili să construim relaţii apropiate cu semenii noştri. Încercarea moarte n-are!

Bibliografie:

     Moreau A., Autocunoaştere şi autoterapie asistată, Ed. Trei, 2007

 de Molnár Imola, Institutor I

Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 9, „Codrişor”