Părinţii spun despre noi

Te invidiez copilărie !

Rădăcinile cresc în jos, iar planta se dezvoltă -n sus, şi nimeni nu ştie de ce, şi toţi suntem la fel, până şi noi ... oamenii. Cu cât ne dezvoltăm mai tare cu atât spunem că avem rădăcinile mai bine înfipte. Parte din rădăcină ne sunt primii ani de viaţă: familia, sentimentele, emoţiile, dragostea ce o resimţim, educaţia ce o primim acasă şi mai apoi la grădiniţă. Mai târziu vom putea dărui ceea ce am primit...

Emoţia părintelui este la fel de puternică cu cea a copilului atunci când el face primii paşi în grădiniţă. În perioada în care copilul e la grădiniţă, părintele pierde o parte dintre bucuriile oferite de copil. Fără să conştientizăm, ducând copilul la gradiniţă, unde va sta mai bine de 8 ore, noi, părinţii ne ajutăm copilul să devină autonom şi mai independent. Autonomia este un ingredient indispensabil al dezvoltării armonioase a personalităţii copilului.

Copiii au o mare capacitate de adaptare, dar părinţii trebuie să-i lase să şi-o descopere. E chiar binevenit pentru copil a fi lăsat să-şi experimenteze propriile emoţii, în timp, el va descoperi plăcerea de a împărtăşi bucuria cu ceilalţi copii din colectivitate.

Cea mai importantă parte a meseriei de părinte este dragostea, apoi timpul şi energia pe care le consumă ca să-şi ajute copilul. Iubirea e o cerinţă importantă, dar nu e şi suficientă. Un copil nu este el însuşi fără a relaţiona cu semeni de aceeaşi vârstă sau ceva mai maturi. Singur, părintele nu va înţelege toate nevoile copiilor. El poate dărui iubire, dar pentru a se dezvolta sănătos aceasta trebuie completată cu acţiuni, programe bine gândite sub forma jocurile şi activităţilor ce se derulează într-o grădiniţă.

Beneficiile sociale ale grădiniţei sunt de necontestat. Ca mamă, sunt mândră să descopăr în copilul meu o fiinţă dornică să înveţe să trăiască în comunitate,  pentru care este o provocare şi o plăcere să se implice cu ceilalţi copii în activităţi colective.  E bine să gândim şi să credem că grădiniţa este cel mai frumos lucru care se poate întâmpla în viaţa unui copil.

Timpul zboară..., şi apreciem doar în timp la câte minunăţii au fost părtaşi copiii noştri în grădiniţă. Stresul de la începerea grădiniţei este acum preluat de nostalgia că am crescut prea repede şi suntem înspăimântaţi,  însă pregătiţi şi gata să intrăm într-o altă etapă a vieţii: şcoala. Începe să ni se facă dor de educatoare,  parcă ne lipsesc desenele, picturile, cântecele, dansurile, voia bună de zi cu zi şi emoţiile, lacrimile şi zâmbetele când micuţii noştri încercau să ne arate ce noutăţi au învăţat.

Puţină matematică, câteva cuvinte noi, propoziţii care ne uimesc, poveşti şi basme, poezii, teatru, costume, carnaval şi concursuri, diplome şi flori, reguli şi comportament, mândrie, satisfacţie şi împlinire,... cine ar mai avea curaj să recunoască că nu-i pare rău ? Să ne gândim în ce lume bună am trăi, dacă noi toţi am mânca prăjiturele şi am bea lapte, ne-am face treaba bine în rolul ce ne-a fost dat, că e atât de simplu să ne amintim că am fost învăţaţi ce e bine şi ce e rău ... Şi cât de confortabil ar fi dacă ne-am  permite să punem păturica pe noi şi să  tragem un pui de somn în fiecare după-amiază, sau cât de relaxant ar fi să nu uităm să ne punem întotdeauna lucrurile la loc şi să strângem mizeria după noi.

Câte şi mai câte nu au învăţat copiii noştri în grădiniţă!  Imaginaţia educatoarelor pare a fi fără limite,  copiii sunt dornici de curiozităţi şi parcă le seacă cu întrebări şi explicaţii, însă mereu, cu răbdare şi căldură reuşesc să ne ofere copilului ceea ce noi, părinţii, nu putem face singuri. Iată de ce, de ghiduşiile copiilor noştri se bucură aceste minunate doamne, ... educatoarele, care ştiu să ne ofere cea mai frumoasă recompensă: educaţia.

Copilul trebuie să crească zâmbind, iar grădiniţa rămâne căminul cu poveşti minunate în care se zâmbeşte crescând.  Nu s-au inventat cuvinte de mulţumire pentru cei ce ne ajută să ne creştem copiii..., dar în viaţă ne vom alimenta mereu din amintiri, apelând la „rădăcini”.
Mulţumim !

             Colceriu Magdalena,  părinte

 

Dăruire exemplară...

Deşi suntem cadre didactice, având experienţa zilnică a sutelor de elevi, calitatea de părinţi şi formatori ai propriului copil, schimbă radical unghiul de percepţie a realităţilor educaţionale. Apreciem ca fiind deosebită activitatea colegelor noastre, cadrele didactice  de la Grădiniţa P.P. nr. 2  Tg-Mureş, care depun un efort considerabil – mai mult sau mai puţin lizibil pentru majoritatea contemporanilor...- pentru educarea celor mici ai noştri, în condiţiile în care dificultatea activităţii didactice  creşte de sus în jos, de la structurile superioare la cele inferioare, chiar dacă puţină lume este dispusă să observe şi să admită acest aspect.

Le mulţumim pentru dăruirea exemplară şi nutrim speranţa reuşitei unei amenajări moderne, eficiente a spaţiului de formare a copiilor noştri...

                                          Conţiu V. Hadrian, părinte

Prima confruntare cu viaţa

Ochi mari, curioşi şi prea timizi, mâini mici, umede şi reci aşteaptă în jurul educatoarelor să înceapă un nou an şcolar... Un nou început plin de speranţe, temeri, mister. În minţile mici se nasc întrebări care aşteaptă un răspuns imediat de la doamna educatoare, cea care ţine în mână toată această lume a copiilor.

Pentru orice părinte prima zi de grădiniţă este un prilej de emoţie şi îngrijorare. Oare cum va rămâne puiul lui, pentru prima dată singur într-un mediu nou, ieşind din cel protector de până atunci? Va rămâne plângând, simţindu-se părăsit?

Am fost surprinşi când, păşind în grădiniţă, am remarcat o atmosferă de sărbătoare, o grădiniţă pregătită pentru fiecare copil în parte, o grădiniţă cu pereţii împodobiţi, cu sălile de grupă invitând prietenos la joacă şi bună dispoziţie, cu surprize atrăgătoare. În această mică societate, copilul nostru s-a integrat pe loc. Fetiţa noastră e interesată de tot ceea ce se întâmplă zilnic în grădiniţă, de programul de zi cu zi, învaţă cu plăcere lucruri noi sau le consolidează pe cele cunoscute, îşi însuşeşte deprinderi, absoarbe noi informaţii şi povesteşte cu bucurie ce s-a mai petrecut pe la grădiniţă în fiecare zi.

Dar, toate acestea nu ar fi fost posibile fără doamnele educatoare care sunt centrul micului univers, care prin profesionalismul şi calităţile lor deosebite sunt mereu răbdătoare, înţelegătoare, apropiate şi protectoare, câştigând respectul şi dragostea copiilor.

Am convingerea că am luat o hotărâre bună alegând pentru fetiţa noastră această grădiniţă în care se dezvoltă armonios, fiind pregătită, atunci când va veni vremea, pentru confruntările ulterioare cu şcoala, cu viaţa.

                                                                     Duma Ioana, părinte