Nevoi Speciale

Ce înseamnă nevoi speciale de educaţie, şi în ce măsură e un elev susceptibil de a se înscrie în categoria nevoilor speciale?

La modul general, şi exagerând puţin, am putea spune că toţi elevii au nevoi speciale de educaţie; profesorul trebuie să se plieze pe structura personalităţii fiecărui elev. Însă, în categoria elevilor cu nevoi speciale de educaţie se înscriu de regulă elevii dislexici, cei ce suferă de hiperactivitate, cei epileptici, sau cu dizabilităţi fizice, etc. Dar pe lângă aceste cazuri, există şi elevi melancolici, sau chiar depresivi, cu probleme familiale, elevi agresaţi de alţi colegi mai mari, fiind evident că astfel de contexte nu sunt propice pentru învăţare, cadrului didatic revenindu-i obligaţia de a se apropia mai mult de elevi, astfel încât să poată descoperi problema, şi eventual să o remedieze. S-a propus, şi amintiţi-vă că în urmă cu un an, doi, a existat o campanie destul de serioasă legată de această temă, ca elevii cu nevoi speciale să fie trataţi fără a se face vreo diferenţă, întrucât izolarea acestora nu ar face altceva decât să augmenteze eventualele neajunsuri.

Nu ştiu însă în ce măsură funcţionează acest îndemn, care este gradul de succes al acestuia, având în vedere că profesorul român doar rareori beneficiază de ajutorul unui asistent. Aş vrea să lăsăm deoparte cazurile extreme de genul dizabilităţilor fizice, şi să ne axăm puţin pe cele legate de aspecte mai simple cum ar fi imposibilitatea concentrării pe o perioadă mai lungă, memoria scurtă, refuzul de a se subordona unor reguli şi chiar rugăminţi. În ce măsură se înscriu aceste aspecte în aşa numitele „nevoi speciale”? Cum se face că acum, când elevii nu mai au de memorat poezii şi comentarii, există atât de multe probleme? De ce renunţă din ce în ce mai mulţi copii la şcoală? Nu sunt oare şi părinţii de vină? (Cineva mărturisea că dacă ar fi îndrăznit cumva să-i spună tatălui că se lasă de şcoală, nu numai că a doua zi ar fi fost dus de mână la şcoală, dar ar mai fi şi încasat-o :-) Însă, atenţie, asemenea practici sunt astăzi de neconceput, asta dacă nu ţineţi neapărat la dosarul penal.  
Oare nu se face prea mult caz de nişte situaţii ce ar putea fi rezolvate mult mai simplu, prin implicarea mai conştiincioasă a părinţilor, a rudelor, a prietenilor, înainte de a se recuge la soluţii extreme? Oare schimbarea stilului de viaţă (alimentaţia sănătoasă – mâncarea gătită, sportul, plimbările, reducerea semnificativă a numărului de ore petrecute în faţa calculatorului) nu ar avea efecte benefice asupra „elevilor cu nevoi speciale”? Şi ce ar trebui făcut cu elevii din mediul rural, ai căror părinţi nici n-au auzit de dislexie, sau te miri ce altceva, ce ar trebui făcut cu un elev care are un intelect scăzut, o memorie extrem de slabă  şi care provine în acelaşi timp dintr-un mediu familial destul de problematic. Unde să trimiţi elevul acela, cine plăteşte pentru el, şi ce-i rezervă viitorul?

Un astfel de scenariu nu este unul fictiv, ci se înscrie în realitatea rurală, mai exact în cea a comunităţii de rromi, dar nu numai, unde din 6, 7 copii câţi are în medie o familie, doar 1, 2 au înzestrarea genetică necesară pentru a face şcoală, însă tocmai ei, pentru că sunt descurcăreţi, trebuie să asigure material familia prin slujbele temporare pe care le capătă.

Un alt aspect al problemei elevilor cu nevoi speciale îl reprezintă elevii supradotaţi, elevii ce ar putea atinge performanţa într-un anumit domeniu. Aşa numita „gifted education” sau „educaţia pentru excelenţă” a început să fie din ce în ce mai bine reprezentată şi la noi în ţară. În luna aprilie, domnul Florian Colceag, responsabilul Educaţiei pentru Excelenţă a prezentat în cadrul unei conferinţe pe această temă, conferinţă ce s-a desfăşurat la Tg. Mureş, câteva dintre beneficilile unor astfel de programe, atenţionând cadrele didactice că fiecare elev e unic în felul său, că un adevărat profesor-pedagog poate descoperi într-un elev rebel, obraznic, cum l-ar numi cei conservatori, un individ cu o inteligenţă sclipitoare, capabil de performanţă. Cu adevărat remarcabil, domnul Colceag a făcut referire la teoria inteligenţelor multiple, lasând de înţeles printre altele că toţi sunem capabili de lucruri deosebite, doar că trebuie să descoperim acea latură.

                                                                                de Corina Roşca, profesoară de limbă engleză