Prinț din lingură de lemn

 

Materiale necesare :

  • lingură de lemn,
  • sfoară,
  • burete,
  • foarfecă,
  • carioci,
  • creion grafic,
  • o bucată de mătase colorată,
  • o bucată de catifea colorată,
  • fire de tricotat,
  • sârmă decorativă pentru mâini,
  • lipici,
  • bandă adezivă colorată.

Instrucțiuni:

Pelerina: Înfășurăm buretele pe lingura de lemn și îl legăm cu o sfoară, ca să aibă mai mult volum. Pregătim materialul, din care vom confecționa pelerina. Pur și simplu învelim lingura de lemn cu mătasea, legându-o întâi cu o sfoară, iar apoi cu o bandă adezivă colorată, pentru a acoperi sfoara.


Caracterul personajului: Schițăm cu un creion grafic caracterul personajului, pe care îl vom accentua folosind carioci.


Părul:
Pentru a-i realiza părul avem nevoie de fire de tricotat. Tăiem din ele aproximativ 30 de cm, și le legăm la mijloc. Lipim firele de tricotat pe lingura de lemn, având grijă ca „părul” să nu acopere fața personajului. E important ca în acest caz să folosiți un lipici de calitate! După ce am lipit firele de tricotat pe lingura de lemn, putem să tundem prințul.


Mâinile:
Luăm o sârmă decorativă de aproximativ 30 de cm, și o înfășurăm pe roba prințului îndoind-o la vârfuri.


Spor la creație !

Timp : 1 oră
Dificultate : medie
Preț : materialele necesare realizării unui prinț costă  aproximativ 5 RON


Utilitate:

  • acest material didactic poate fi folosit în procesul instructiv-educativ pentru: captarea atenției, însușirea unor jocuri cu text și cânt, învățarea unor poezii și dramatizare;
  • în ciclul primar, poate fi temă la orele de activități practice.

 

Material realizat de Moldovan Mária, artist plastic

Galerie foto - Prinț