Mă-mbraci în arămiu

Când te voi chema, toamnă, peste umbra mea
Tu plângi pământul, eu sorb o lacrimă de-a ta.
Căznindu-ţi spre mine trupul firav, desfrunzit,
Se desprind din tine flori pale ce ţi-au murit.
Tu mă strigi, toamnă, te răzvrăteşti ca o nebună,
Vântul ţi-e sălbatic, natura ţi se-nchină,
Păsări disperă, căindu-ne despărţirea,
Înrobită de nesomn mi-ai dorit nemurirea.
Exista asemănare între noi, toamnă, demult,
Mă doare să-ţi spun surioară, că nu-ţi mai sunt.
Un strop de fericire mă bântuie, mi-a rămas,
Mă-mbraci în arămiu ce-ţi freamătă prinzând glas.

De Dorina Ungureanu

Acordă o notă

Lasă un comentariu