Istoricul instituției - Gimnaziul "Friedrich Schiller"

 

Istoricul unității de învățământ - Gimnaziul "Friedrich Schiller"

 

Școala Gimnazială „Friedrich Schiller”, fosta Școală Generală Nr. 16, situată în Cartierul Aleea Carpați, unul dintre cel mai vechi și pitorești cartiere din oraș, situat pe malul stâng al Mureșului și-a deschis porțile la 1 septembrie 1969. De atunci mii de elevi și-au aplecat frunțile peste cărți sorbind înțelepciunea slovelor și năzuind mereu spre mai departe. La 15 septembrie 1969 Școala Generală Nr. 16 și-a primit noii elevi în strai sărbătoresc.

 

Era o școală nouă, frumoasă, modernă la acea vreme fiind dotată cu 19 săli de clasă și 2 laboratoare, în care la început au învățat elevii a două secții: română și maghiară, cărora peste numai câțiva ani li s-au adăugat și elevii secției germane.

 

Încă de atunci, școala și-a definit specificul, păstrat cu consecvență și mândrie până azi, acela de a fi singura instituție de învățământ din oraș cu predare în trei limbi materne. Acest fapt a fost și unul din motivele prentru care s-a optat ca școala să fie personalizată și să poarte numele uneia dintre cele mai mari personalități ale culturii germane și universale – Friedrich Schiller, denumire reprezentativă care reflectă aspectul multicultural al instituției noastre, prin cele trei secții la nivelul învățământului primar și gimnazial și din anul 2006 al celui preprimar.

 

Ca o recunoatere a celor ce și-au dorit să studieze într-o limbă cu largi deschideri spre cultura universală și ca un semn al toleranței și prieteniei față de semenii noștri germani, școala a primit începând cu 1 decembrie 2005 numele de Gimnaziul „Friedrich Schiller”.

 

Postat în 19.03.2013