Scurt istoric

În arhiva Vaticanului –din Roma există un document care atestă existența unei școli confesionale – cu un învățător – călugăr în localitatea Sancta Ana Zereda – Zentana (actuala comună Miercurea Nirajului) din anul 1332.
În arhiva Parohiei Reformate Mureș există documente scrise care atestă existența școlii confesionale în Miercurea Nirajului și anume:

  • în anul 1606 în Matricula Tractus Maros vol. I, pag. 250;
  • în anul 1758, Procese verbale bisericești, vol. II, pag.86;
  • în anul 1788, Procese verbale clericale, nr.57;
  • între anii 1772-1785 școala a funcționat cu primul învățător laic;
  • din cartea de inventar a arhivei susamintite vol.II,pag.119, reiese că începând din anul 1816 elevii la sfârșitul fiecărui an școlar au dat examen. În 1816 au fost examinați 24, iar în 1820   23 elevi. În 1865 au fost înregistrați 24 băieți și 9 fete în școală.

În anul 1869 școala a trecut în administrația oficialităților comunei. În anul 1865 au înființat o „Școală de sculptură din lemn” cu 26 de elvi. În anul 1894 școala a primit ajutor de stat. În anul 1898 școala a fost naționalizată. În anul 1897 a fost construită o școală cu patru săli de clasă, cancelarie și locuință de serviciu -pe strada Nirajului, actualmente acolo funcționează Grupul Școlar (liceul) Miercurea Nirajului- cele patru săli au fost completate cu încă două săli de clasă în anul 1935.
Din anul 1920 școala generală funcționează cu secția română și maghiară. Între anii 1927-1937 a funcționat și o școală de ucenici care și-a reluat activitatea începând din 1945 până la reforma școlară. Începând din 1947 s-a înființat gimnaziul, adică școala unică pe comună, din acest an pe lângă școală funcționează și un internat.
Din anul școlar 1945-1957 își începe activitatea Școala Medie, în cadrul căreia funcționează toate trei ciclurile de învățământ la secția maghiară, iar la secția română ciclul primar și gimnazial.
În anul 1960 a fost construită actuala clădire a școlii generale. În anul 1972 a fost dată în folosință sala de gimnastică. Din anul 1978 a fost separată școala generală și liceu. Începând din acest an școala generală funcționează în actualul local cu personal administrativ propriu, cu secția maghiară și română.
Începând din anul 2006 școala a fost extinsă cu 4 săli de clasă , 2 grupuri sanitare și o sală  de cazane,  dar încă nu este dat în  folosință din cauza nefinalizării lucrărilor datorită lipsei de fonduri.