FILIALA NR. 4

Situată la parterul Casei de Cultură a Studenților din Târgu-Mureș, Str. Nicolae Grigorescu, nr. 19, filiala nr. 4 a Bibliotecii Județene Mureș reprezintă una dintre filialele importante. Aici puteți afla informațiile curente privind condițiile de înscriere și împrumut, precum și serviciile oferite de bibliotecă utilizatorilor săi. Dispune de un fond de publicații de peste 5000 de volume, organizat pe domenii, după sistemul accesului liber la raft.

Accesul se face pe baza permisului de intrare eliberat la înscrierea ca cititor al bibliotecii; permisul este valabil pe o perioadă de 5 ani, cu condiția să fie vizat la începutul fiecărui an calendaristic.

La baza organizării fondului stă accesul liber la raft. Astfel, mare parte din fondul de carte este expus la rafturi cu acces liber. Documentele sunt așezate după criteriul sistematico-alfabetic, locul fiecăruia fiind dat de cota cărții.
Lucrările aceluiași autor sunt grupate la un loc, în ordinea: opere complete, opere alese, culegeri tematice, opere separate, în ordinea alfabetică a titlurilor.
Din dorința de a ușura găsirea și alegerea publicațiilor se folosesc și mijloace vizuale, cum sunt: indicatoarele la raft, divizionarele la raft, care conțin indicii de cotă, însoțiți de scurte texte.

Încercăm, astfel, să răspundem cerințelor de informare și lectură ale diferitelor categorii socio-profesionale de utilizatori privind bibliografia școlară și cea universitară, promovarea unor examene, reorientarea profesională, legislație, tehnici manageriale, etc. Anual, filiala răspunde solicitarilor unui număr mare de utilizatori, care împrumută, în medie, 15 de mii de volume din toate domeniile oferite. Se efectuează în jur de 8 de mii de vizite anual, iar ca structură de vârsta, 70% dintre utilizatori sunt tineri, elevi și studenți.

Periodic la sediul filialei au loc lansări de cărți, expoziții tematice, vitrine cu noutăți etc., toate acestea în limitele impuse de spațiul disponibil al filialei. De asemenea, pentru a crea o ambianță mai placută, se organizează periodic expoziții de artă plastică ale unor artiști locali, cei mai multi fiind utilizatori fideli ai bibliotecii noastre.

Instrumente de informare:

  • Buletinele cărților noi;
  • Cataloage alfabetice pe autori și titluri.

Mențiuni: Activitatea noastră se desfașoară în exclusivitate pe baza regulamentului interior al bibliotecii, servirea utilizatorilor fiind asigurată de două schimburi al căror program de funcționare este stabilit de către conducerea instituției.

Împrumutul se face prin acces liber la raft și se pot împrumuta maximum 4 publicații.
Perioada de împrumut este de 14 zile.

 
Atenție! Nerespectarea termenului de restituire se penalizează!


Informațiile sunt preluate de pe pagina www.bjmures.ro

Taguri