Evenimentele grădiniţei
1. Deschiderea anului şcolar sportiv „Piticoţii sportivi”
Cu suflete pline de emoţie piticoţii preşcolari, echipaţi în ţinutele reprezentative ale Grădiniţei Sportive „Piticot”, au participat la deschiderea noului an şcolar sportiv în care au făcut cunoştinţă cu noii profesori de educaţie fizică şi instructori sportivi. Au aflat ce sporturi vor practica şi în ce acţiuni sportive vor fi implicaţi.
2. Ziua Europeană a Părinţilor-expoziţie de pictură în holurile grădiniţei.
„La mulţi ani, dragi părinţi!”.
Începând din acest an, în a doua zi de marţi din luna octombrie,se marchează Ziua Europeană a Părinţilor. Piticoţii sportivi au sărbătorit această zi prin implicarea în amenajarea unei expoziţii cu lucrări artistico-plastice, dăruind fiecărui părinte o poezie, un cântec şi un sărut dulce!
Colectivul Grădiniţei şi copiii noştri vă urează:
LA MULŢI ANI CU BUCURII ŞI ÎMPLINIRI!
4. Participare în cadrul emisiunii „Ştii Tv pentru copii”
„Festivalul Toamnei”
Toamna se numără bobocii,dar şi cunoştinţele cultivate în activităţile educative. Cântecul şi voia bună, i-au însoţit pe piticoţii noştri sportivi în timp ce desenau, pregăteau salate de fructe de sezon ,pline de vitamine şi sănătate, în emisiunea „Ştii Tv pentru copii”. Telespectatorii acestei emisiuni au putut viziona un spectacol de cântece şi poezii denumit generic „Festivalul Toamnei” în cadrul căruia elementul surpriză a fost apariţia Zânei Toamna.