Recunoaștere. Cultură. Creație

Prețuire și respect pentru o personalitate importantă a târgumureșenilor. Elevii și cadrele didactice al gimnaziului „Serafim Duicu” din Târgu Mureș au organizat pe data de 19 octombrie 2012, cu ocazia zilelor școlii un spectacol spre a-l omagia și comemora pe poetul, criticul și istoricul literar Serafim Duicu. Spectacolul a adunat în Casa de Cultură „Mihai Eminescu” zeci de zâmbete, aplauze și emoții.  

Elevii au organizat un spectacol închegat cu diverse momente artistice: muzică, dans, scenete, interpretări de poezii, încercând să se pună în lumină și să demonstreze truda depusă. Dorința ca spectacolul să fie perfect este bine întemeiată deoarece toți doreau să facă mândră școala pe care o reprezintă. 
Tot în cadrul spectacolului au fost premiați trei foști elevi care sunt un model demn de urmat și care s-au realizat pe plan profesional. Fie că au devenit directori de marketing, psihologi sau cercetători științifici, ei sunt doar câțiva dintre cei cu care Gimnaziul „Serafim Duicu” poate să iasă în lume. Pentru că punem preț pe cultură și pe formarea noastră interioară, a fiecăruia, recunoaștem și lăudăm pe cei care au adus o contribuție importantă și bogată la dezvoltarea, creșterea și diversificarea limbii românești. Printre aceștia trebuie să îi amintim pe Sorina Bloj (director al Bibliotecii Municipale din Reghin), Mariana Cristescu (redactor șef pentru secția de cultură la “Cuvântul liber”), Lazar Lădariu (redactor șef al ziarului “Cuvantul liber”) și Valentin Marica (editor la Studioul Teritorial de Radio Târgu-Mureș).
În poezia „Viața prin ochi”, Serafim Duicu spunea că „privită cu ochii ciocârliei,/ viața este un zbor/ împlântat în zenit...Privită cu ochii ursului,/ viața este un vis,/ îndelung...”, iar eu spun ca viața este o clipă. Cea de-a XII-a ediție a concursului de creație secțiunea eseu liber, iar eu aleg sa vorbesc despre timp... de ce? Pentru că timpul m-a fermecat întotdeauna, cum întotdeauna m-a fermecat umbra. Cum umbra este dovada existenței luminii, timpul este singura dovadă a trecerii noastre pe undeva. 
Am adunat veșnicii în căușul palmei și am început să le număr. Număratul a început să-și piardă sensul la prima secundă rostită, aceasta devenid o clipă de o viață. Mi-am dat seama că o clipă poate dura o viață, iar viața, o clipă. Gândul a început să-mi povestească despre suflet și timp. Corăbiile vremii pline cu destine sunt duse undeva departe, în direcții necunoscute, pe marea apă a infinitului, a universului, poate… 
Unii dintre  oamenii de pe corăbii devin suflete - păsări, care își iau zborul și se întorc o ultimă dată spre astă lume cu părere de rău că nu mai sunt aici. Ochiul lor de sus, invizibil, ne privește prin ultima fracțiune de clipă de-acolo. Marea stâncă universală a timpului-părinte își deschide încet porțile pentru ca veșnicia să-i cuprindă.

Timpul este un fluviu imens care duce cu el evenimentele din universul nostru. Timpul are o singură direcție. El nu se mai întoarce niciodată. El este valabil ca un efect al mișcării/transformării materiei în Univers. Este măsura Divinității pentru tot ce este trecător. 

Omul a pierdut sensul timpului. Din pricina păcatului, omul nu mai are puterea de a cunoaște vreme potrivită pentru el. El înconjoară planeta, apele și oceanele, îmbracă  în fier tot ce merge pe ape, ce zboară, ce se târâie. Natura însă, cu ajutorul timpului, rămâne încă maiestuoasă în diversitatea splendorilor șlefuite în sute de milioane de ani. Sufletul meu neîmpăcat înghite fum, motoare, zgură, ecrane, vorbe goale, agonie și timp trecut! Timpul va avea poate odată clipe de răgaz și va întoarce capul să vadă și să pedepsească pângărirea noastră.

Am cutreierat toate timpurile și marginile acestora, care există pentru a da de timpul meu și de marginea mea. Nu le-am găsit pentru că lumea mea nu este făcută din margini. Am luat jumătatea mea crezând că este iubire și am încercat să fac un întreg cu mine. Încerc și acum, dar dacă ea este margine și nu poate fi facută parte din întreg, devin singuratică și prizonieră a  propriului meu timp. Secundarul ceasului a trecut acum de unsprezece.

Cufundarea în timp îmi face zborul liber, fără a mă gândi la trecerea timpului sau la trecutul izbitor de crunt. Încă plutesc ...Corăbiile de timp, clepsidrele minuscule și scările timpului, duc continuu destine, începând cu galaxiile uriașe de univers, până, poate, la micul meu suflet sau al tău, spre focul divin și lumina divină.

Timpul în eu, tu sau voi, este un continuum nefragmentabil. Este împărțit de noi și fiecare îl împarte la scara propriei valori și percepții. Oboseala sufletului sau bucuria lui, dă timpului dimensiuni diferite și eterne.Primul gând din căușul palmei mele de univers de viață mi-a vorbit refuzând numărarea următoarelor gânduri-clipe din palma mea. Acum au trecut două clipe.

Totul a durat trei secunde ... metamorfoza, timpul, secunda ... doar trei.Câteva fragmente din eseu și părerea mea despre condiția umană în raport cu timpul...

 

Daria Badiu

Colegiul Național „Unirea”

Taguri