Starea actuală a instituțiilor din mediul rural

Din păcate, multe din instituțiile educaționale rurale care în trecut reprezentau temelia a ceea ce înseamnă ridicarea culturală a țăranului român și-au diminuat activitatea până aproape a nu mai exista în viața socială a comunității.



Sunt din ce în ce mai rare satele unde manifestările culturale și formele tradiționale de educație, mai cunosc același entuziasm ca în trecut, nu pentru ca n-ar mai putea fi valorificate educativ, ci datorită unor condiții socio-economice specifice epocii contemporane (industrializarea care a devalorizat lucrul casnic, infiltrarea elementelor urbane în cultura satelor), lipsei de implicare a intelectualilor satelor în a asigura continuitatea lor și datorită rolului pe care astăzi mass-media și în special televizorul îl joacă în rândul comunității sătești, ca modalitate de petrecere a timpului liber.



Bibliotecile sătești sunt din ce în ce mai rar vizitate de către țărani; în unele localități nici nu mai există, sau acolo unde o mică încăpere este denumită bibliotecă, fondul de cărți existent este același de zeci de ani. Dintr-o analiză cantitativă, pe ansamblul comunelor în care a avut loc investigația, a reieșit că doar un procent de 8,3% din totalul populației rurale îl reprezintă cititorii din bibliotecă. Procentul cititorilor adulți este foarte mic, de 9,1% din totalul celor care frecventează bibliotecile comunale, ponderea elevilor fiind superioară tuturor celorlalte categorii de cititori. Din păcate populația rurală se găsește într-o situație marginalizată în raport cu populația urbană care beneficiază de avantajele, pe de o parte, a unor biblioteci în permanentă reînnoire, cu personal de specialitate de înaltă pregătire, iar pe de altă parte de cele ale informatizării. Pentru acoperirea acestui neajuns, cartea trebuie să redevină un mijloc de bază pentru locuitorii de la sat de a fi în pas cu noile evoluții din orice domeniu ar fi ele.



„Căminul a fost cultural o vreme – afirma un bătrân al satului – acum cultura s-a mutat în baruri și la televizor”. Într-adevăr căminul cultural, care potrivit tradiției, alături de școală și biserică, era o instituție care răspundea nevoilor de educație civică, etică, științifică, economică, artistică etc. și-a pierdut din rolurile sale, devenind în unele localități adevărată sală de discoteci, nunți, botezuri, iar în altele fiind doar o clădire supusă degradării timpului. Multe dintre ele, datorită situației critice în care se află, nu pot răspunde unor cerințe satisfăcătoare, cel puțin medii, pentru organizarea și desfășurarea activității culturale în mediul rural. Mai mult, persoanele implicate în administrația și în coordonarea activităților căminelor culturale lasă de dorit. Doar 20% dintre acestea au o pregătire de specialitate, majoritatea însă au studii medii sau provin din profesii colaterale, comunitatea rurală confruntându-se astfel cu lipsa de experiență și de autoritate a unora dintre directorii acestor instituții.



Aspectele pozitive semnalate în aria curriculară a unor cămine culturale dovedesc faptul că se poate, că acolo unde este voință și implicare din partea celor aflați la conducerea instituției precum și din partea dascălilor, se organizează frecvent festivaluri multiculturale, manifestări cultural-educative în scopul serbării eroilor naționali, a evenimentelor istorice și ale localității.



În fine, dacă ne-am întreba “Ce (mai) reprezintă cultura prin educație în mediul rural?”, răspunsurile sunt pe departe a fi cele de dorit. Noile mass media – cu variantele audiovizualului a toate cuceritor – nu au iertat nici acest univers, devenind mijlocul principal de procurare a informației în mediul sătesc, o componentă de bază a existenței sale.



Se pare că și în prezent, la fel ca în trecut, Biserica a rămas instituția cu cea mai puternică influență pozitivă asupra spiritualității sătești, religia fiind în continuare aproape de țăran, având un însemnat rol în a menține vie tradiția creștină. Comunitățile rurale se află într-o veritabilă renaștere spirituală creștină, concretizată și prin apariția unor așezăminte monahale noi, în care își descoperă locul și acțiunile social-umanitare. Spre deosebire de celelalte instituții rurale de educație, care în mare parte și-au pierdut destinația pentru care au fost înființate, Biserica rămâne printre instituțiile care diferențiază comunitatea rurală de orice alte comunități umane, îl face pe țăran mai bun, mai curat, mai înțelept.


Speranțe pentru dezvoltarea unui sistem organizat de educație a adulților în rural există și acestea vin din direcția Universităților Populare. Chiar dacă au trecut și ele prin momente de involuție și chiar de stagnare, astăzi parcă sunt mai pregătite ca oricând de a-și recăpăta statutul pentru care au fost cândva înființate - de adevărate instituții de educație permanentă. Un rol important în restructurarea universităților populare l-a avut înființarea în 1993 a Asociației Universităților Populare din România (ANUP) devenită membră EAEA (European Association of Adult Education). În programele universităților populare nou create pe lângă o serie de activități de educație și instruire adresate tuturor adulților se regăsesc și cursuri destinate populației din mediul rural, cele mai cerute fiind: tehnici agrare, creșterea animalelor, credite pentru întreprinderi mici și mijlocii din mediul rural, și educație de bază a adulților: alfabetizare, aritmetică etc.


Un sprijin real în direcția revigorării sistemului de educație a adulților din România a venit din partea IIZ-DVV Bonn, Germania -  Proiect România - prin implementarea unor programe de perfecționare continuă a adulților și optimizarea acesteia prin activități educaționale și de formare conform standardelor europene. Astfel a luat ființă și o rețea descentralizată de 16 Centre Zonale de Educație a Adulților (CZEA) pe tot cuprinsul țării.

 

Chiar dacă sediile acestora sunt în orașe, au o largă contribuție și în spațiile rurale apropiate, încercând cu sprijinul sătenilor să contribuie la repunerea în valoare a patrimoniului spiritual specific satului românesc prin reînvierea tradițiilor și a obiceiurilor culturale. De asemenea, tot cu sprijinul IIZ/DVV au fost întreprinse o serie de acțiuni la nivel național care au vizat pregătirea personalului care lucrează în centre și instituții de educație a adulților din România. O parte a directorilor de cămin cultural și a bibliotecarilor au beneficiat și ei de astfel de servicii, rezultatele pregătirii lor ieșind în evidență, chiar și în zona în care am realizat noi investigația, prin valoarea pe care o conferă instituțiilor pe cale le conduc. Astfel în cadrul unor cămine culturale au început să funcționeze Universități Țărănești în sfera activităților lor regăsindu-se o serie de cursuri destinate populației rurale și adaptate la de nevoile reale ale locuitorilor satelor.



Tot în direcția formării formatorilor de educatie a adultilor, IIZ/DVV Bonn finanteaza – de 5 ani -, la Universitatea AL.I.Cuza Iasi, 10 burse pentru fiecare an de studiu la  Masteratul European de Educatie a Adultilor organizat intr-o retea de universitati din Romania si Bulgaria. In acest mod studentii masteranzi pe durata  a doi ani beneficiaza de burse de studiu, de profesori din mai multe tari europene, de la diverse institutii de EA  cunoscand tendintele  si problematica lumii contemporane in acest domeniu. Profesorul Heribert Hinzen este unul dintre cei care impreuna cu o echipa de experti europeni, se afla in fiecare an academic in universitati din cele doua tari nou intrate in UE.



Începând cu anul 2000 a fost implementat în România și Festivalul Șanselor Tale – Săptămâna educației permanente - al cărui inițiator și organizator este tot IIZ/DVV în colaborare cu Asociația Națională a Centrelor Zonale de Educație a Adulților (ANCZEA) și Asociația Națională a Universităților Populare. Gândit ca un instrument important de popularizare a învățării pe tot parcursul vieții și de lobby pentru educația adulților în general, evenimentul „Festivalul Șanselor Tale” s-a adresat atât populației urbane cât și rurale, desfășurându-se în toate mediile sociale și educaționale - universitățile populare, pe străzi, în mijloace de transport, în penitenciare, în cămine de bătrâni, în cămine culturale și biblioteci. Până în prezent numărul de localități, de furnizori de educație continuă implicați în festival și de beneficiari a crescut în mod constant, contribuind foarte mult și la facilitarea accesului la educație în mediul rural.



Astfel că după ani de discontinuitate si incertitudini, se resimte din nou nevoia de renaștere și reconstrucție a ceea ce în trecut a oferit atâta vitalitate satelor noastre – cultura și tradițiile rurale. Tabloul educațional rural conferă o varietate simbolică ce pune în lumină o serie de realități a căror valoare trebuie conștientizată si transformată in suport pentru a  deveni un spațiu al identității noastre culturale.



BIBLIOGRAFIE
 
    * Cîmpean, E.A. (2005), Instituții rurale de educație, Cluj Napoca: Editura Risoprint
    * Miftode, V. (2003), Tratat de metodologie sociologică, Iași: Editura Lumen;
      Șoitu, L. (coord.) (2003), Instituții de educație a adulților. Atribuții și competențe, Iași: Editura Spiru Haret
    * Jens, A., Fahey, T. (2004), Perception of Living Condition in an Enlarged Europe, Foundation for the Improvement of Living and Working Condition, Luxembourg
    * Soitu, L., (coord.) (2003), Institutions of Adult Education. Specifics and characteristics. Iași: Spiru Haret Publishing House
      ***Census of the population and the residences from 18th March 2002, INS, 2003
      ***Conditions of life of the population in Romania, INS, 2004
      ***Anuarul statistic al Romaniei, INS, 2004

 

Conf. univ. dr. Elena-Adriana Tomulețiu
Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Tîrgu-Mureș

 

Vezi alte articole scrise de conf. univ. dr. Elena-Adriana Tomulețiu