Educaţia sexuală

Cu ceva timp în urmă citeam ceva critică despre literatura victoriană, mai exact despre elementele sexuale privite cu atâta reţinere. Se încerca o nouă abordare a presupusei  frigidităţi victoriene, ajungîndu-se la concluzia că victorienii, deşi nu s-ar zice, acordau o atenţie deosebită laturii sexuale, atenţie exprimată, în mod paradoxal, prin indiferenţă, suprimare, în timp ce în societatea de consum, deşi  toate aspectele ce ţin de latura sexuală sunt atât de vizibile, sau cum s-ar zice „pe toate gardurile”, indiferenţa e de această dată reală. Sunt ferm convinsă că aproape fiecare om a avut cel puţin o dată în viaţă sentimentul că e stăpân pe situaţie, asta până când chiar a fost pus în situaţia respectivă. Mai mult ca sigur, acesta e şi cazul adolescenţilor atunci când vine vorba de educaţia sexuală. 

Ceea ce îngrijorează e că,  în ciuda metodelor contraceptive atât de variate şi de la îndemână, numărul adolescenţilor care devin „părinţi” este alarmant – nu vorbim aici de situaţia altor ţări din Europa sau din S.U.A, ci de România.

Înainte de a fi discutată la şcoală, în cadrul unor ore speciale, sau chiar în cadrul orelor de consiliere şi orientare (dirigenţie), educaţia sexuală trebuie făcută acasă, întrucât e cert că ignorarea acestei probleme nu duce la rezolvarea ei de la sine. Tind să cred că unul din motivele pentru care numărul sarcinilor sau al bolilor cu transmitere sexuală a crescut în ultimul timp este tocmai această credinţă a părintelui că adolescentul are acum la dispoziţie extrem de multe surse de unde poate învăţa, şi deci, clasicele discuţii stânjenitoare pot fi evitate.

Discuţiile de acest gen nu trebuie evitate, din contră, numai ele asigură şi verifică informarea corectă a adolescenţilor.  Iar dacă părinţii nu reuşesc sub nicio formă să treacă peste stânjeneală, pot recurge totuşi la metode ceva mai discrete de genul „plasării” accidentale a unor pliante, cărţi, reviste în camera adolescentului. Orele de dirigenţie necesită, la rândul lor, o pregătire extrem de minuţioasă, şi eventual apelul la un specialist. Însă aspectul informării adolescenţilor cu privire la metodele contraceptive trebuie dublat de o conştientizare reală a ceea ce implică începerea vieţii sexuale... poate că ar trebui schimbată ordinea, mai întâi conştientizarea şi apoi informarea.

Psihologii şi consilierii şcolari, evident, cu sprijinul diriginţilor, ar trebui să aplice în rândul adolescenţilor chestionare mai variate pe această temă, dar să şi prezinte în faţa elevilor concluziile la care au ajuns. Imperativitatea conştientizării responsabiltăţilor pe care le preupune o viaţă sexuală activă se datorează „bombardării” permanente cu materiale de factură sexuală – filme, reclame, reviste, internet, ţinută vestimentară, etc, aşa încât e cam greu să rezişti tentaţiei, mai ales dacă adăugăm aici şi factorii de ordin biologic (dezvoltarea fizică timpurie sporită de alimentaţia concentrată).

E de datoria părinţilor, a profesorilor şi a psihologilor şi consilierilor şcolari să „bombardeze” la rândul lor cu informaţii complexe ce nu interzic, ci prezintă opţiuni: opţiunea de a te bucura încă de copilărie, respectiv adolescenţă, opţiunea de a muşca din fructul oprit, dar pe deplin conştient de consecinţe, şi opţiunea „gustului amar” ca urmare a alegerii „fructului oprit”, fără a cunoaşte implicaţiile.
     Ar mai trebui să atragem atenţia şi asupra faptului că rolul femeii românce s-a schimbat, ea nu mai este o simplă maşină de produs fiinţe umane, nu mai e nici gospodina din anii ’80, ci la rândul ei o fiinţă care are obligaţia de a se cultiva şi accede pe scara socială, lucruri pe care reprezentanţii genului masculin îl fac. Legislaţia actuală a României nu protejează mamele singure, cu atât mai puţin mamele adolescente, astfel încât un copil nu poate fi doar produsul curiozităţii sau aventurii.

Poate că n-ar strica dacă la orele de dirigenţie s-ar recita poezii (în care e descris sentimentul iubirii sau pur şi simplu iubita) şi s-ar studia nudurile lui Degas... poate în felul acesta tânăra generaţie ar regăsi feminitatea şi plăcerea florilor primite, poate o simplă plimbare pentru a privi culorile feerice ale unui apus poluat va ajunge să conteze mai mult decât „expunerea” într-o decapotabilă pregătită de accident.    
 

Bibliografie: Fowles, John, Iubita locotenentului francez, Iasi: Polirom, 2002   

de Corina Roşca, profesoară de limba engleză