Relaţia dintre cunoaştere şi înţelegere în secolul XXI

Prof. Cornelia Melcu, Şcoala Generală Nr. 9 ,,Nicolae Orghidan”  Braşov

În ultimele decenii ale secolului XX s-a utilizat din ce în ce mai des formula cunoaştere şi înţelegere, în primul rând datorită impactului tehnologiei asupra întregii vieţi sociale. Trăim într-o perioadă în care achiziţiile ştiinţifice din orice domeniu se succed cu o viteză uimitoare, în care impactul tehnicilor informatice conduce către înalte niveluri de dezvoltare, în care  globalizarea neo-liberală conduce la reforme în toate domeniile,  inclusiv în educaţie.  
   
Diada  termenilor  a generat nenumărate dezbateri, explicaţii, dispute şi chiar erori. Apărută în cultura anglo-saxonă, a fost tradusă în diverse maniere în diferite limbi. Dacă însă explicăm termenii în legătură cu evoluţia şi legătura acestora în plan psihologic, trebuie să recunoaştem că nu există cunoaştere fără înţelegere; prin urmare mult mai potrivită ar fi diada informaţii şi înţelegere.          
Informaţia este motorul lumii postmoderne, în sensul că este cea care generează punerea în mişcare a întregului proces de producere a cunoaşterii. Suntem astăzi bombardaţi cu informaţii care fie rămân înregistrate pentru a fi sau a nu fi utilizate la un moment dat, fie urmează ciclul firesc de transformare în cunoştinţe ( sunt decodificate, asimilate, transformate şi integrate în sistemul deja existent de cunoştinţe ). Cunoştinţele pot fi clasificate raportându-le la doi termeni : cunoştinţe explicite şi cunoştinţe tacite. Cunoştinţele explicite, asimilate informaţiilor, sunt acele informaţii asimilate, care pot fi observate şi accesate de alte persoane. Cunoştinţele tacite, foarte personale şi greu de formalizat, reprezintă acel fond ascuns, intangibil de informaţii, experienţe, valori, reflecţii interiorizate, care aparţin şi sunt accesate doar de individ însuşi. Putem afirma că acestea din urmă sunt cele care generează cunoştinţele explicite fiind un izvor  infinit generator de cunoaştere.     
   
Dar pentru a ajunge la  cunoaştere este nevoie să se depăşească nivelurile psihologice de bază- memorizarea şi comprehensiunea. În cunoaştere, capacităţile cognitive devin din ce în ce mai complexe, pe niveluri de dezvoltare, urcând prin aplicare, analiză, sinteză, până la evaluare   (Bloom ) . Anderson vede ca ultim nivel creaţia bazată pe evaluare, care implică sinteza. Abia în momentul în care se atinge şi ultimul nivel putem vorbi de cunoaştere cu adevărat, cunoaştere care  poate conduce spre înţelepciune. Înţelepciunea a fost de multe ori confundată cu cunoaşterea datorită ambivalenţei termenului knowledge din limba engleză. Putem însă afirma, fără echivoc, faptul că înţelepciunea este o treaptă superioară a cunoaşterii, o capacitate înaltă  de a vedea ceea ce nu poate fi văzut, de a explica ce nu poate fi înţeles. Este culmea pe care puţini dintre noi sunt înzestraţi pentru a o atinge.  
      
,,Fără un strop de înţelepciune celelalte virtuţi rămân nefolositoare”  spunea  în antichitate Xenofon. Fiecare drum spre cunoaştere, fiecare strop de înţelepciune al fiecăruia dintre noi conduce spre progres şi, poate, spre o lume mai bună. Şcoala ar trebui să formeze competenţele necesare pentru a genera acel strop de înţelepciune în fiecare dintre noi.