Relația dintre cunoaștere și înțelegere în secolul XXI

Prof. Cornelia Melcu, Școala Generală Nr. 9 ,,Nicolae Orghidan”  Brașov

În ultimele decenii ale secolului XX s-a utilizat din ce în ce mai des formula cunoaștere și înțelegere, în primul rând datorită impactului tehnologiei asupra întregii vieți sociale. Trăim într-o perioadă în care achizițiile științifice din orice domeniu se succed cu o viteză uimitoare, în care impactul tehnicilor informatice conduce către înalte niveluri de dezvoltare, în care  globalizarea neo-liberală conduce la reforme în toate domeniile,  inclusiv în educație.  
   
Diada  termenilor  a generat nenumărate dezbateri, explicații, dispute și chiar erori. Apărută în cultura anglo-saxonă, a fost tradusă în diverse maniere în diferite limbi. Dacă însă explicăm termenii în legătură cu evoluția și legătura acestora în plan psihologic, trebuie să recunoaștem că nu există cunoaștere fără înțelegere; prin urmare mult mai potrivită ar fi diada informații și înțelegere.          
Informația este motorul lumii postmoderne, în sensul că este cea care generează punerea în mișcare a întregului proces de producere a cunoașterii. Suntem astăzi bombardați cu informații care fie rămân înregistrate pentru a fi sau a nu fi utilizate la un moment dat, fie urmează ciclul firesc de transformare în cunoștințe ( sunt decodificate, asimilate, transformate și integrate în sistemul deja existent de cunoștințe ). Cunoștințele pot fi clasificate raportându-le la doi termeni : cunoștințe explicite și cunoștințe tacite. Cunoștințele explicite, asimilate informațiilor, sunt acele informații asimilate, care pot fi observate și accesate de alte persoane. Cunoștințele tacite, foarte personale și greu de formalizat, reprezintă acel fond ascuns, intangibil de informații, experiențe, valori, reflecții interiorizate, care aparțin și sunt accesate doar de individ însuși. Putem afirma că acestea din urmă sunt cele care generează cunoștințele explicite fiind un izvor  infinit generator de cunoaștere.     
   
Dar pentru a ajunge la  cunoaștere este nevoie să se depășească nivelurile psihologice de bază- memorizarea și comprehensiunea. În cunoaștere, capacitățile cognitive devin din ce în ce mai complexe, pe niveluri de dezvoltare, urcând prin aplicare, analiză, sinteză, până la evaluare   (Bloom ) . Anderson vede ca ultim nivel creația bazată pe evaluare, care implică sinteza. Abia în momentul în care se atinge și ultimul nivel putem vorbi de cunoaștere cu adevărat, cunoaștere care  poate conduce spre înțelepciune. Înțelepciunea a fost de multe ori confundată cu cunoașterea datorită ambivalenței termenului knowledge din limba engleză. Putem însă afirma, fără echivoc, faptul că înțelepciunea este o treaptă superioară a cunoașterii, o capacitate înaltă  de a vedea ceea ce nu poate fi văzut, de a explica ce nu poate fi înțeles. Este culmea pe care puțini dintre noi sunt înzestrați pentru a o atinge.  
      
,,Fără un strop de înțelepciune celelalte virtuți rămân nefolositoare”  spunea  în antichitate Xenofon. Fiecare drum spre cunoaștere, fiecare strop de înțelepciune al fiecăruia dintre noi conduce spre progres și, poate, spre o lume mai bună. Școala ar trebui să formeze competențele necesare pentru a genera acel strop de înțelepciune în fiecare dintre noi.        

Acordă o notă

Media Rating: 5.4/10 (total: 11)

Taguri