Cu toții ne-am născut cu abilitatea de a apuca obiecte, dar nu am moștenit și deprinderea de a ne  coordona mișcările. Aceste deprinderi sunt învățate. Odată ce bebelușii și-au perfecționat   deprinderea  de a ține în mână lucruri, învață să arunce obiecte.  Pe la doi ani încep să fie interesați de creioane și desenat, adică exersează cum să-și coordoneze mișcările. 

Curiozitatea îi determină să experimenteze diferite activități, care le dezvoltă motricitatea, precum: să se urce singuri pe un scaun, să alerge, să se rotească, să facă câțiva pași în față și înapoi, să înșiruie macaroane pe o sfoară etc. 

La 3 ani motricitatea fină e suficient de dezvoltată încât să experimenteze folosirea foarfecii.

Tăierea cu foarfeca e o abilitate de care ne folosim toată viața noastră. În învățământ este folosită ca o metodă pentru pregătirea scrisului. Cine știe să  taie corect cu foarfeca, știe să țină corect și creionul în mână. Decuparea cu foarfeca întărește musculatura degetelor, ceea ce ajută la îmbunătățirea abilităților motorii.

Copilul de trei ani, evident, nu o să țină foarfeca corect, și nu cred că e cazul să-l obligăm să o facă! Uneori poate primi și el o foarfecă din plastic, special concepută pentru vârsta lui, pentru a se obișnui cu ea.  Copilul care decupează pentru prima dată cu o foarfecă  este considerat de părinți și de educatoare  un copil mare și de încredere. Și el știe că e un pas important, pe care tocmai l-a trecut. 

Cum ținem corect foarfeca?Foarfeca o ținem corect cu trei degete: degetul mare, cel arătător și cel mijlociu.  Degetele mare și mijlociu le introducem în cele două găuri ale foarfecii, iar degetul arătător îl sprijinim de partea exterioară. Mânuirea foarfecii implică două deprinderi separate: însușirea modului de a ține corect foarfeca și învățarea decupării după contur.Tipuri de foarfeceFoarfeca de plasticAcest tip de foarfecă este ideală pentru copiii mici, de 3 ani. Fiind făcută din plastic, oferă mai multă siguranță în activitățile practice. Se poate folosi pentru a decupa hârtie, sau pentru a tăia plastilină. Foarfeca cu vârf rotunjit Foarfeca cu vârf rotunjit se folosește în special la grădiniță. Are mânere de plastic, lama din oțel inoxidabil și vârfurile sunt rotunjite pentru a preveni eventualele accidente în timpul lucrului.  Foarfecă decorativă Lama acestei foarfece are un modelul decorativ care permite realizarea unor borduri sau marginidantelate. Se poate decupa cu ele plastilină, hârtie, carton, burete, pâslă și foiță metalică. Foarfecă pentru copii stângaci

Foarfecele pentru stângaci au lama din partea stângă deasupra celeilalte. Când copilul decupează ceva cu mâna stângă, ele se împreunează permițând să se vadă clar linia pe care urmează să se facă tăietura.

De Imola Ognean- profesor preșcolar

Acordă o notă

Media Rating: 5.8/10 (total: 17)

Taguri