Regele alb
La o margine de lume,într-o necuprinsă pădure, Departe, se-aude strigătul febril al unui bătrân lup alb. Ninge des, cu fulgi cernuți mari,grăbiți, ce se-aștern ca un covor dalb. Haita-l urmează pe rege în noapte,primejdii să-ndure. Viscolul se pornește,crengile trosnesc de vânt, nervos gemând. Natura-ncrâncenată,de un ger înțepător ,freamată. Animalele pădurii înfricoșate, nu se-arată; Doar lupii prea însetați,adulmecă avid omătul, mergând. Se ivesc zorile, cu soare ce se scaldă-n roșu sângeriu; E așa liniște! Haita de lupi caută să se-ascundă; Încă nici o mișcare, regele alb stă totuși la pândă; Deodată, din a sa vizuină iese un iepure zglobiu. Ce ghinion! Biata făptură surprinsă e fugărită! Regele alb gâtu-i mușcă,îl înșfacă-n ghearele ascuțite; Prada-i târâtă ,se zbate, se-apropie moartea, târziu presimte ! Împresurată de haita ce urlă că e hămesită. |
de Ungureanu Dorina