Demiurgul nu-l auzi?

Privesc de-acolo sus,
mă pierd în umbra sumbră,
Lucire oglindită,
scald de pe-un ram o frunză
unduită de vânt,
inimă confuză.

Când ceru-i sucombat,
plâng astre seculare.
Eu sunt un fel de-a fi
stea călăuzitoare,
dispersez asupra ta
sclipiri stăruitoare.

Mi-e dat ca singur har
ce-l am în astă lume
eu răul să-l stârpesc
din galaxii păgâne.
Tu, rătăcești sihastru,
încerci să te ascunzi
de tine însuți, poate!

Demiurgul nu-l auzi?
Sufletu-ți tămăduit
în noaptea pustie
zboară blagoslovit,
iubit ar vrea să-mi fie