Pinguinul imperial

Este cea mai mare şi mai rezistentă pasăre marină. Face parte, împreună cu pinguinul regal, din genul pinguinilor imperiali (Aptenodytes). Trăieşte pe banchizele imense plutitoare ale Antarctidei, suportând temperaturi de -20°C şi vânturi cu putere de uragan.

Este singura pasăre din lume care nu calcă căt trăieşte pe pământ uscat. Faţă de păsările zburătoare ei nu au oase pneumatice.  Aşă si-au explicat cercetătorii de ce ei se pot scufunda cu uşurinţă. Pot ajunge până la adâncimi de maxim 565 m şi pot rămâne în apă până la 20 de minute, mai mult decât alte specii de păsări scufundătoare.

Hrana şi-o procură în totalitate din apă, iar cuibul si-l face la adăpostul unui gheţar la distanţă mare de litoral. Clocesc iarna în zonele unde gheaţa nu se topeşte la venirea primăverii cand puii devin independenţi.

În Antartica vieţuiesc peste 300.000 de pinguini impreriali. Au foarte puţini duşmani în zona în care trăiesc şi în afara ei. Balenele ucigaşe şi leii de mare mai prind pinguini. Şi pesăruşii sunt o ameninţare păsări pentru pui de pinguini.

Masculul este cel care cloceşte ouăle timp de 40-50 de zile, protejând oul de frig cu ajutorul membranei ce îi atârnă de la nivelul abdomenului. Pentru a se proteja de frig, masculii stau unul lângă altul pentru a păstra căldura. Timp de 110-115 zile, ei nu mănâncă absolut nimic.

Femele cât timp masculii clocesc caută hrană revenind cu putin timp înainte de a ieşi puiul din ou. Cât timp cloceşte oul, masculul pierde jumătate din masa lui corporală. După sosirea femelei pleaca şi el după hrană.

Când puii se pot descurca singuri, vor rămâne cu ceilalţi pui de aceeaşi vârstă iar părinţii vor pleca după hrană.