Art. XV

Art. XV.1. Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică intră în vigoare odată cu aprobarea lui de către Convenția Națională a Colegiului Psihologilor din România.

Art. XV.2. Psihologii au responsabilitatea de a cunoaște și de a aplica prevederile acestui Cod. Orice fapte săvârșite în legatură cu profesia care contravin prevederilor prezentului Cod, angajează răspunderea disciplinară a psihologilor.

Art. XV.3. Membrii Colegiului Psihologilor din România nu vor recunoaște, ca fiind profesională, activitatea care este neconformă cu principiile și standardele acestui Cod.

Art. XV.4. Toți psihologii vor coopera cu Comisia de Deontologie și Disciplină a Colegiului Psihologilor din România, atât în supervizarea conduitelor etice cât și în promovarea lor. Refuzul cooperării atrage de la sine violarea prevederilor acestui Cod și prin urmare sancționarea psihologilor în cauză în conformitate cu Codul de procedură disciplinară.

Art. XV.5. Pentru a menține relevanța și actualitatea codului, acesta este revizuit de Comisia de Deotologie și Disciplină a Colegiului Psihologilor din România dupa o perioada de 4 ani sau atunci când situația o impune.

Procesul de luare a unei decizii etice

Toate cele 3 principii  și cele 7 + 4 standarde (7 generale + 4 specifice) trebuie să fie luate în considerare pentru luarea unei decizii etice. Totuși există circumstanțe în care principiile etice vin în conflict și nu se poate acorda aceeași greutate fiecarui principiu. Complexitatea dilemelor etice nu permite o ierarhizare ferma a principiilor. Totuși cele 3 principii au fost ordonate în concordanță cu greutatea acordată.

Acest proces trebuie să fie unul relativ rapid, conducând spre o soluție simplă a unei situații cu implicații etice. Acest lucru e simplu în cazul în care există standarde clare pentru acele situații și nu apare nici un conflict între principii sau standarde. Pe de altă parte  unele aspecte etice (în special cele în care apare un conflict între principii) nu se pot rezolva ușor și necesită timp pentru deliberare.

În continuare sunt prezentați câtiva pași, pașii de bază în luarea unei decizii etice.

  1. Identificarea aspectelor și practicilor relevante etic
  2. Elaborarea alternativelor posibile
  3. Analiza probabilității riscurilor și beneficiilor de scurtă durată, de lungă durată și a celor în derulare (prezente) pentru fiecare altenativă de acțiune asupra individului / grupului implicat și de asemenea probabilitatea de a afecta clientul, familia sau colegii clientului, instituția în care este angajat clientul, studenții, participanții la cercetare, disciplina, societatea.
  4. Alegerea celei mai bune direcții de acțiune după aplicarea conștientă a principiilor și standardelor acestui Cod.
  5. Evaluarea rezultatelor acțiunii alese.
  6. Asumarea responsabilității pentru consecințele acțiunii, incluzând corectarea consecințelor negative, dacă se poate, ori reangajarea în procesul de luare a deciziei dacă situația etică nu a fost soluționată.

Psihologii aflați într-un proces de deliberare, consumator de timp, sunt încurajati și li se recomandă să se consulte cu colegii lor sau cu persoane avizate dintr-un corp de avizare a problemelor etice (ex. Comisia de deontologie și disciplină a Colegiului) ce pot aduce obiectivitate și clarificare în procesul de luare a deciziei. Deși decizia direcției de acțiune aparține psihologului căutarea și apelarea la astfel de consultări reflectă maturitate profesională și o abordare etică a procesului de luare a deciziei.

Definirea termenilor

În sensul prezentului Cod următorii termeni se definesc astfel:

  1. Psihologul reprezintă orice persoană care este membru, asociat, absolvent afiliat, sau străin afiliat la CPR
  2. Clientul reprezintă o persoană, un cuplu (ca relație), o familie sau grup (inclusiv organizație sau comunitate) căruia i se oferă servicii psihologice din partea unui psiholog. Clienții, participanții la cercetări, studenții și orice alte persoane cu care psihologul vine în contact în timpul activității sale profesionale sunt independenți dacă în mod independent au stabilit un contract ori și-au dat consimțământul informat. Persoanele sunt parțial dependente dacă decizia contractului sau a consimțământului informat este împarțită de două sau mai multe părți (ex. părinți și conducerea școlii, muncitori și conducerea instituției, adulti și familia sa). Persoanele sunt considerate complet dependente dacă acestea nu pot sau pot în foarte mica masură să aleagă între a primi sau nu un serviciu ori să participe la o activitate (ex. pacienții care au fost involuntar în supusi unor interventii psihiatrice, copiii foarte mici implicati în proiecte de cercetare).
  3. Subiect reprezintă o persoană care participă la un proiect de cercetare stiințifică, fie că face parte din grupul experimental, fie că are rol de martor.
  4. Ceilalți reprezintă orice individ sau grup cu care psihologul vine în contact în decursul muncii sale. Acest termen include dar nu se limitează la participanții la cercetare; clienți în cautare de ajutor; studenți; supervizori; angajați; colegi; patroni; a treia parte și orice membru public în general.
  5. Drepturile legale ori civile reprezintă acele drepturi protejate prin lege și recunoscute ca atare.
  6. Drepturile morale reprezintă drepturile fundamentele și inalienabile ale omului care pot fi sau nu protejate total de legile în vigoare. Un loc aparte, ca semnificație, pentru psihologi îl ocupă spre exemplu dreptul la: egala justiție; onestitate; dezvoltarea unei intimități adecvate; autodeterminare; libertate personală. Protejarea unor aspecte ale acestor drepturi pot implica practici care nu sunt conținute sau controlate de către legile în vigoare. În plus drepturile morale nu se limitează la cele menționate în această definiție.
  7. Discriminarea reprezintă activitatea care prejudiciază ori promovează prejudecăți cu privire la persoane datorită culturii acestoră, naționalității, etniei, culorii sau rasei, religiei, sexului sau orientării sexuale, statutului marital, abilităților fizice sau intelectuale, vârstei, statutului socio-economic și oricăror alte preferințe, caracteristici personale, condiții sau statute.
  8. Hărțuirea sexuală include una sau ambele situații:

    (i) Utilizarea puterii ori autorității în încercarea de a forța o persoană să se angajeze sau să tolereze activități sexuale. Aici intră intimidarea sau forțarea pentru noncomplianță ori promisiunea unor compensații sau recompense pentru complianță.
    (ii) Angajarea în mod deliberat și repetat în comentarii sexuale nesolicitate, anecdote, gesturi sau atingeri dacă aceste comportamente sunt: ofensatorii și nu sunt bine primite, creează un mediu de lucru ostil ori intimidant ori se așteaptă să fie dăunător pentru client.

  9. Psihologia că disciplină presupune o aplicare stiințifică a metodelor, cunoștințelor de psihologie, procedurilor și structurărilor folosite de psihologii în orientarea activității lor în relația cu societatea, cu membrii acesteiai a unora față de alții.
  10. Relația multiplă.

    O relație se consideră a fi multiplă și în cazul în care:

    • să exercite cel puțin două roluri profesionale în raporturile cu o persoană
    • există o relație profesională cu o persoană și cel puțin o altă relație cu o altă persoană dar care este rudă sau cunoștință apropiată a celei dintâi.
    • există o cunoștință comună și apropiată atât psihologului cât și persoanei care beneficiază de suportul psihologului.

Evitarea relațiilor multiple se face în spiritul respectării principiilor prezentului Cod, pentru păstrarea obiectivitătii, competenței și eficienței activităților desfășurate de psihologi.

  1. Exploatarea clientului - exploatarea necunoașterii, a lipsei de experiență sau a stării de slăbiciune a persoanelor vulnerabile datorită stării psihice, pentru a le determina să accepte servicii psihologice în condiții prejudiciabile pentru acestea.

Taguri