Regulamentul programului de vacanță “Teatrul copiilor”

Crearea unei atmosfere plăcute în cadrul programului de vacanță “Teatrul copiilor” nu este posibilă fără respect reciproc. Buna desfășurare a activităților include și necesitatea respectării stricte a unor reguli. Aceste reguli sunt esența comportamentului decent și responsabil în orice activitate de recreere. Sunt acte pe care doar în cadru organizat și sub supravegherea consilierilor le pot insuși în același timp teoretic și practic.
Condiții de participare la programul de vacanță:

Copilul dumneavoastră trebuie să aibă la el următoarele documente:
 
1. formularul de înscriere tipărit și semnat de cel putin unul dintre părinți
     (sau tutorele legal al copilului)
2. adeverință medicală că este sănătos (de la medicul de familie)
3. acordul părinților privind participarea copilului la programul de vacanță (descarcă aici)
4. dovada efectuării plății

Reguli generale

1. Programul de vacanță “Teatrul copiilor” respectă legile în vigoare, în ceea ce priveste consumul de alcool, tutun, droguri etc. Participanților nu le va fi permisă deținerea și utilizarea niciuneia dintre aceste substanțe.
2. Toate activitățile programului de vacanță sunt opționale și se bazează pe participare voluntară.
3. Participanții sunt rugați:

a. Să respecte drepturile și bunurile celorlalte persoane. Ei vor fi responsabili pentru distrugerile și pierderile provocate companiei Reea, restaurantului Asteri sau celorlalte persoane. Daunele vor fi imputate părinților sau tutorilor legali.

b. Să păstreze curățenia în toate spațiile pe care le folosesc, inclusiv cele naturale, după principiul "Nu Lăsa Urme!"

c. Să se implice activ în procesul decizional al programului de vacanță, cu mențiunea ca coordonatorii programului de vacanță “Teatrul copiilor” au ultimul cuvînt în ceea ce privește siguranța grupului sau a fiecăruia individual.

d. Să respecte îndrumările coordonatorilor în ceea ce privește siguranța și securitatea individuală sau a grupului.

e. Să nu poarte bijuterii în timpul activităților de exterior, pentru a evita pierderea lor sau accidentarile. Este de dorit ca bijuteriile valoroase să fie lăsate acasă.

f. Să comunice, sincer și la timp, apariția oricărei probleme, accidentări sau nelămuriri, de orice natură.

4. Violența sau amenințările cu violența vor conduce automat la excluderea din programul de vacanță și trimiterea acasă a celor vinovați. Programul de vacanță „Teatrul copiilor” își rezervă dreptul de a acționa în acest mod dacă regulile  sunt încălcate voluntar sau se pune în pericol siguranța grupului sau a vreunuia dintre participanți.

Taguri