Campanie de informare publică

În martie 2012, Asociația Ovidiu Rom lansează al treilea sezon al campaniei sale de informare publică asupra importanței educației pentru copiii proveniți din medii dezavantajate. Această campanie se desfășoară în colaborare cu Policy Center for Roma and Minorities prin REACT. Sub sloganul „Fiecare Copil în Grădinițăeste responsabilitatea fiecăruia dintre noi”, cele patru spoturi sociale subliniază necesitatea de a-i educa pe cei mici începând de la vârsta de 3 ani. Spoturile sociale ridică următoarele probleme:1. Cine ne va plăti pensiile în 2035?2. Ce fel de societate vom lăsa moștenire copiilor noștri?3. De ce trebuie să cheltuim mai mult pentru un deținut decât pentru a aduce și susține 12 copii la grădiniță?Educația timpurie este importantă pentru viitorul României. Stimularea intelectuală pe parcursul primilor 5 ani de viață este esențială pentru dezvoltarea creierului. În lipsa experiențelor de învățare adecvate, copiii săraci încep școala cu un decalaj major față de colegii lor, pe care nu îl recuperează niciodată. Ca urmare, vor abandona școala înainte de a dobândi cunoștințe și abiliăți suficiente – fapt care duce ulterior la creșterea ratei șomajului, infracționalitate și la nașterea unei noi generații de familii sărace, care își duc traiul de pe o zi pe alta, marginalizate de societate.  Cele patru spoturi de 30 de secunde sunt colaje de fotografii din comunitățile unde se derulează programul Fiecare Copil în Gradință. În fotografii apar copii din familii sărace, beneficiari ai programului.  

Ne bucurăm că am reușit să realizăm și să promovăm aceste spoturi fără costuri. Au fost concepute de colega noastră Oana Parvu, actualmente Oana Michael. Producția spoturilor a fost realizată pro-bono prin contribuția următoarelor companii și persoane: Foarfeca Studio, Chainsaw, Zenith, Saatchi & Saatchi; Dorel Melinte, Daniel Vrabioiu, Johannes Kruse și Elena Mocanita – fotografii; Marcel Iureș - voice-over. Între lunile martie și septembrie, spoturile vor fi difuzate de 25 de televiziuni și 6 posturi de radio. 

Obiectivul nostru este să ajutăm publicul larg să înțeleagă că:

  • Primii 5 ani din viață sunt cei mai importanți pentru dezvoltarea creierului uman.
  • Copiii săraci nu pot avea succes în școală fără educație timpurie.
  • Viitorul Romaniei depinde și de educarea celor mai săraci copii.

Acoperire media

Majoritatea canalelor de televiziune vor difuza cele patru spoturi de peste 8000 de ori: Acasă, Animal Planet, AXN, AXN Crime, AXN Sci -Fi,  Discovery Channel, Favorit TV, Giga TV, Money Channel, MTV, Music Channel, N 24, National Geographic, National Geographic Wild, National TV, OTV, Prima TV, Pro Cinema, Pro TV, Sport.ro, TLC, TVR Info, TVR1, TVR 2, TVR3. Spoturile vor fi difuzate și de următoarele posturi de radio: Antena Satelor, Gold FM, Radio 3 net, Radio ZU, Radio România Actualități, Radio România Cultural. De asemenea, Carrefour, Rompetrol, CITV, Spectacular View și B-Est Film Festival ne susțin campania.