Ariciul - Otilia Cazimir

Aseară, prin gradina amorțită,
Din tufe de pelin cu frunze mici
A aparut în taină un arici, -
O mică vietate ghemuită.

Copiii l-au zărit de pe cerdac
Cum se mișcă domol pe subt gutui,
Și toți au alergat în jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum il prinsese vremea pe cărare, -
Ca o perniță sferică în care
O fată rea ca să se joace
A-nfipt o sumedenie de ace.

Am alungat copiii să se culce
Și-n inserarea limpede și dulce
Ce se lasă din cer încetinel,
Am stat acolo singură cu el.

Și mă-ntrebam pe gânduri: Oare, cum
A fost făptura-i la- nceput de lume ?
Din care veacuri înecate-n fum
Porni el oare, ca un scai, la drum,
Să se opreasca-n dreptul meu anume ?
Ce vânt vrăjmaș și mohorât
Ca pe-un macieș pitic l-a scuturat,
De-a mai rămas dintr-insul doar atat:
Un ghem de spini, ostil și speriat ?

O fi avand el oare pui ?
Mă-ntreb, deși nu pot pricepe:
Cum sug ei fară să se- nțepe
În ghimpii lui ?…

Când a simțit ca-i singur doar cu mine
Și nici un dușman dinspre casă nu mai vine,
A scos cu frică de subt el
Un bot timid și mic, ca de cățel,

Și cu instinctul lui obscur
A explorat terenul împrejur.
Și-abia ciulindu-și țepile pe spate, -
Pe subt petunii grele de parfum,
A tras de noapte și singuratate
Și-a căutat încet – încet de drum….
S-a mai oprit în magheran o dată
Ca subt îndemnul unei tainice porunci,
Apoi a dispărut pe subt poiată….

Și nu l-am mai văzut de loc, de-atunci.

Spune-ți părerea

Poți comenta prin intermediul contului de Facebook

http://educatie.inmures.ro/

Taguri