Amfetaminele
Aceste substanţe simpatomimetice sunt derivaţi ai adrenalinei (epinefrinei) la care predomină efectele excitatoare centrale. De aceea sunt numite şi "amine de trezire" sau "amine tonifiante"
Acţiune şi pericole în caz de abuz:
Creşterea performanţelor şi a capacităţii de efort se face pe seama rezervelor energetice; dacă acestea nu se refac în cantitate suficientă, cu timpul se ajunge la epuizarea generală a organismului. Acest risc este cu atât mai mare, cu cât prin efectul lor central, amfetaminele şi derivaţii lor suprimă senzaţia de foame, determinând reducerea aportului alimentar.
Nevoia de somn dispare, iar senzaţia de oboseală este suprimată (ceea ce face ca oamenii surmenaţi să resimtă mult mai mult efectul amfetaminelor decât cei odihniţi). Capacitatea de gândire este accelerată până la fuga de idei, iniţiativa crescută.
Doze crescute de peste 20 miligrame pot determina la persoane, care nu sunt obişnuite cu efectul substanţelor, fenomene adverse deosebit de neplăcute ce umbresc acţiunea stimulatoare: palpitaţii, uscăciunea gurii, dureri de cap, greaţă cu vărsături, nelinişte şi insomnie chinuitoare.
Supradozarea duce la nelinişte maximă şi gândire necontrolată; este posibilă colabarea sistemului circulator, la fel ca instalarea unei stări profunde de inconştienţă (comă). Fără tratament, o intoxicaţie de acest tip (cu 100 - 200 mg) duce de regulă la deces; medicina de azi cunoaşte însă antidoturi eficiente (barbiturice, neuroleptice, ergotamina).
Abuz şi dependenţă:
Pentru amfetamine, ca şi pentru majoritatea restului de droguri este valabilă axioma: dependent devine doar, cine este predispus. Predispuse sunt, de regulă, acele persoane pentru care efectul stupefiantului respectiv reprezintă un sprijin psihic ce le ajută iniţial să facă faţă mai uşor unor tensiunni interioare. Amfetaminele sunt substanţe tipice dădătoare de dependenţă, în sensul că doza poate fi crescută rapid şi foarte mult - până la cantităţi care, pentru persoane neobişnuite, sunt letale (200-300 mg Pervitin). Toleranţa farmacologică este deci mare, dar nu este egală în toate cazurile. Dependentul trebuie să-şi crească din ce în ce mai mult doza, pentru a atinge starea de euforie dorită, în acelaşi timp însă doarme din ce în ce mai prost. Dependenţii de amfetamină dorm doar câteva ore pe noapte, timp de luni de zile.
Dependentul de amfetamine ajunge la clinica de psihiatrie adesea într-o stare ce se deosebeşte foarte puţin de psihoza acută. El se simte ameninţat şi urmărit de orice persoană necunoscută, are halucinaţii auditive şi este complet derutat.
În cazurile mai puţin grave, dispoziţia persoanei este constant negativă şi tensionată. Euforia iniţială dispare aproape total; chiar şi dozele crescute asigură doar o dispoziţie lamentabilă. Dimineaţa este cea mai neplăcută. Toate mişcările par a necesita un efort uriaş - o reacţie a organismului la efectul constant de stimulare a stupefiantului.
Inhalanţi
Mulţi solvenţi organici cum sunt cleiul, benzina, eterul, alţi solvenţi şi aerosoli produc vapori ce dau senzaţii asemănătoare intoxicării cu alcool. Aceştia pot însă provoca deteriorări grave şi definitive ale nervilor, creierului, stomacului, plămânilor, măduvei osoase şi ficatului. Adesea poate surveni şi moartea din cauza intoxicării.
Inhalanţii pătrunşi în organism pot cauza afecţiuni grave. Acestea intra în organism pe nas. Ei pot cauza secreţii sau hemoragii nazale, precum şi deteriorări ale ochilor şi aparatului respirator. Inhalanţii intră în sânge prin plămâni şi circulă prin tot organismul. Ei pot cauza vomă şi dureri de cap. La nivelul creierului ei pot schimba reacţiile chimice, precum şi modul prin care neuronii transmit mesajele. Inhalanţii produc afecţiuni definitive ale creierului, dar şi ale ficatului, rinichilor, oaselor, inimii, celulelor sanguine şi ale altor organe. Dozele mari de inhalanţi pot încetini activitatea aparatului respirator în asemenea măsură, încât persoana poate înceta să mai respire. Chiar şi moartea poate surveni din cauza slăbirii capacităţii inimii.