Ghicește numărul

Ghicește numărul format din trei cifre

 

 

Materiale necesare:

  • 3 recipiente (borcane sau pahare de plastic transparente),

  • o cariocă neagră,

  • biluțe de bumbac colorate,

  • caiet și creion.

 

Instrucțiuni:

Acest joc didactic poate fi folosit pentru captarea atenției  și consolidarea cunoștințelor. Îl putem folosi frontal, dar procesul instructiv-educativ e mai eficient, dacă lucrăm cu 2-3 grupuri mai mici.
Alegem trei recipiente transparente. Pe fiecare recipient desenăm câte o literă, prin care simbolizăm unitățile, zecile și sutele.
Avem nevoie și de cel puțin 10 biluțe de bumbac. Putem lucra la fel de bine și cu pietricele, bețe, lego, nasturi, mingi de ping-pong etc.

 

 

Regulile jocului:
Punem cele trei recipiente pe masă, așa încât să le vadă toți elevii din clasă. Unul dintre elevi se apropie de masa cu borcănele, și se oprește la o distanță de 1 m de ea. Îi dăm 5-10 biluțe de bumbac, pe care le va arunca în borcănelele expuse. Îl oprim în momentul în care prima bilă a căzut lângă unul dintre recipiente. Ceilalți copii sunt atenți la numărul bilelor aruncate în borcane și vor reprezenta individual  numărul corect în caietul lor.
Pentru a efectua mai multe exerciții, putem împărți copiii în două grupe, iar fiecare grupă va avea câte trei recipiente. Elevii, deși lucrează în grupe diferite, nu trebuie puse în competiție. Atmosfera din clasă va deveni automat tensionată, iar cel puțin jumătate din clasă va fi dezamăgită de rezultate, dacă nu iese câștigătore.


Cel mai bine e ca echipele să lucreze pentru un țel comun. La finalul orei îi putem răsplăti pe elevi cu un scurt filmuleț, diplome haioase, sau 10 minute de joc liber ales. 


 

Material realizat de Imola Ognean, profesor preșcolar